Cote de inundație și de atenție, depășite - Riscul de inundații se menține
Precipitațiile lichide înregistrate în zonele de munte, precum și topirea bruscă a stratului de zăpadă au condus la scurgeri importante de pe versanți, creșteri de debite și niveluri ale cursurilor de apă.
Administrația Bazinală de Apă Crișuri anunță că, la ora actuală, se înregistrează cote de inundație și de atenție la mai multe stații hidrometrice aflate în administrarea Apelor Române, respectiv: cinci stații hidrometrice sunt depășite cotele de inundație de pe râurile Tur, Crișul Alb și Târnava Mică; 13 stații hidrometrice sunt depășite cotele de atenție de pe râurile: Bistra, Tur, Crasna, Crișul Negru, Mureș, Niraj, Târnava Mică și Sașa.
„Riscul de inundații se menține! Nu traversați cursurile de apă aflate sub coduri, în special în locuri neamenajate! Un minut de neatenție vă poate pune viața în pericol!”, avertizează reprezentanții ABA Crișuri.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii, valabile, în total, pe râuri din 11 bazine hidrografice.
„Evitaţi circulaţia în zonele aflate sub avertizare! Este strict interzisă traversarea cursurilor de apă, în special cele din zonele neamenajate, aflate sub coduri hidrologice, dar nici podurile şi podeţele limitrofe. Echipele noastre de la Apele Române Crişuri, Apele Române Someş-Tisa, Apele Române Mureş şi Apele Române Olt monitorizează permanent, inclusiv în teren, debitele şi nivelurile crescute ale apelor şi asigură exploatarea în siguranţă a infrastructurii de gospodărire a apelor. Totodată, transmit permanent Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă informaţii despre evoluţia situaţiei hidrologice”, menționează Administraţia Naţională „Apele Române”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.