Pe râul Crișul Repede, în luna iulie s-a depășit minimul istoric la stația Vadu Crișului. În prezent, în Oradea, râul are un debit de trei ori mai mic față de normalul perioadei.

La stația hidrometrică Chișineu-Criș din județul Arad s-a înregistrat, luni, cel mai mic debit din istorie pe Crișul Alb, depășind recordul negativ consemnat în 1968. Fenomenul se înscrie într-un val de scăderi dramatice pe 16 cursuri de apă din bazinul Crișurilor, provocate de secetă.

Vara aceasta a adus recorduri negative pe 16 cursuri de apă din spațiul hidrografic Crișuri. Din luna iulie și până în prezent, din cele 88 de stații hidrotehnice aflate în monitorizare, la 18 stații hidrometrice s-au depășit debitele minime istorice, iar la cinci stații au fost atinse debitele minime consemnate până în prezent.

Printre cursurile de apă afectate se numără: Crișul Alb, Vața, Valea Moneasa, Chisindia, Sebiș, Finiș, Holod, Poicu, Crișul Negru, Barcău și Bistra, Holod .

„În prezent, în Oradea, râul are un debit de trei ori mai mic față de normalul perioadei. Aceste date confirmă presiunea extremă asupra resurselor de apă și impactul direct al schimbărilor climatice”, anunță reprezentanții ABA Crișuri.

Pentru a menține cursurile de apă curate și echilibrate, echipele de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Bihor intervin, zilele acestea, atât în Oradea, cât și în Beiuș. Lucrările sunt programate să dureze aproximativ o săptămână, în funcție de condițiile hidrometeorologice.

„În Oradea, pe tronsonul Pod CFR – Pod Dacia, folosim un utilaj special – Truxor, pentru cosirea vegetației acvatice. Resturile vegetale vor fi colectate cu ajutorul barajului plutitor amplasat amonte de Podul Decebal”, mai transmit reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Crișuri.

Potrivit acestora, în Beiuș, pe valea Nimăiești, intervenția se face manual, pentru a proteja nuferii din zona centrală. Aceste lucrări sunt necesare, deoarece, în perioadele caniculare, când debitele râurilor scad, vegetația acvatică se dezvoltă excesiv. Cosirea controlată ajută la menținerea unui echilibru în consumul de oxigen din apă și la scurgerea apei în perioadele deficitare.