Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a propus ieri, cele trei scenarii în funcție de care elevii vor merge sau nu în mod fizic la școală, din 8 februarie. Hotărârea CNSU a fost aprobată în ședința de Guvern.

Scenariul verde presupune ca incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate să fie mai mică sau egală cu 1 la mia de locuitori. În scenariul verde se impune prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ. Activitățile sunt permise pentru toate categoriile de antepreșcolari, preșcolari și școlari.

Scenariul galben, când incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1 la mie, dar mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, elevii claselor din învățământul primar, precum și pentru elevii claselor terminale din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal.

În scenariul roșu, când incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3 la mie, activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, precum și pentru elevii claselor din învățământul primar.

CNSU a propus ca, indiferent de scenarii, stagiile de pregătire practică pentru elevii din învățământul liceal tehnologic, postliceal, profesional și profesional dual să se desfășoare cu prezența fizică, respectând procedurile privind măsurile de protecție instituite de către entitățile organizatoare de stagii de pregătire practică și prevederile Ordinului comun al ministrului Educației și Cercetării și ministrului Sănătății.

În privința modalității de desfășurate a activităților ce presupun prezența fizică a studenților în cadrul instituțiilor de învățământ superior, decizia se va lua în baza autonomiei universitare, de conducerea acestor instituții.

Potrivit CNSU, la nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ.

În ceea ce privește activitățile ce presupun prezența fizică a elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, decizia CNSU este ca acestea să fie gestionate în funcție de analiza situației epidemiologice realizată la nivelul ministerelor din care fac parte și stabilite prin decizii ale conducătorilor acestora, fără a le fi aplicabile prevederile în ceea ce privește cele trei scenarii.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat cum vor fi organizate cursurile în semestrul al doilea. El a precizat că împreună cu ministrul Sănătății va emite un ordin privind măsurile anti-Covid care vor fi aplicate în școli.

„Va trebui să fie foarte clar, ușor de înțeles și să fie aplicabil. Atâta vreme cât voi considera, poziționându-mă din punctul de vedere al unui director sau rector, și nu voi înțelege ce trebuie să aplic prin acest ordin, eu nu voi semna acest ordin”, a spus Cîmpeanu.

Elevii vor sta în bănci așa cum au stat și în trecut, însă se va pune accent pe purtarea măștii de protecție și pe aerisirea spațiilor închise.

„90% dintre școlile din România au bănci de doi elevi. Dacă sunt bănci de doi elevi, vor sta doi elevi în bancă, accentul se va pune pe portul măștii. De asemenea, o altă măsură simplă tot ceea ce ține de aerisirea, ventilația sălilor de clasă”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Ordinul va stabili și regulile în ceea ce privește suspendarea cursurilor în cazul apariției unor persoane infectate.