În jur de 80 de bicicliști au ales să pedaleze la sfârșitul săptămânii pentru a promova mersul pe bicicletă, a sensibiliza autoritățile publice în vederea creării infrastructurii rutiere dedicată bicicliștilor și pentru recunoașterea egalității de tratament a bicicliștilor în raport cu alți participanți la traficul rutier.

Bicicliștii au plecat vineri, 17 septembrie, la ora 18.30, din Parcarea de la Spitalul Municipal din Oradea, au parcurs traseul strada Transilvaniei - Bulevardul Dacia - strada Republicii - Bulevardul Magheru - Podul Dacia - Piaţa Emanuil Gojdu - strada Gheorghe Costaforu- strada Horea - strada Sucevei - str. Avram Iancu, sosind la final în Piaţa Unirii.

Critical Mass s-a desfășurat în cadrul „Săptămânii Europene a Mobilității”, un eveniment care oferă oamenilor oportunitatea de a medita asupra adevăratei utilități a străzilor din orașe și de a dezbate soluții concrete de combatere a anumitor provocări, precum poluarea aerului și poluarea fonică, ambuteiajele, accidentele de circulație și problemele de sănătate.

În data de 19 septembrie, în intervalul orar 10.00-13.00, a avut loc o călătorie gratuită cu autobuzul turistic adresată copiilor. Pe 20 septembrie, între orele 10.00-11.00, la depoul operatorului Oradea Transport Local va avea loc Ziua porților deschise. În aceeași zi va avea loc și o întrecere între autobuz, bicicletă și tramvai. Startul se va da la ora 12.00, punctul de plecare fiind Pod C.F.R.- Bdul. Dacia, iar finalul traseului va fi Parcul 1 Decembrie, Casa de Cultură.

Pe 21 septembrie se va desfășura un concurs pe biciclete și instructaj rutier. Evenimentul va avea loc în Parcul I. C. Brătianu, între orele 16.00-19.00, putând participa, cu bicicletele proprii, copiii cu vârsta între 8 și 12 ani. La festivitatea de premiere este invitată campioana națională XC Eliminator și vice-campioană la Cross Country XCO: Bereczki Eszter.

Săptămâna mobilității se va încheia pe data de 22 septembrie cu o acțiune de igienizare pe Crișul Repede. Aceasta se va derula între orele 10.00-14.00, pe malul Crișului Repede, între Podul Carol I şi Podul Decebal, cu bărcile deținute de Administrația Bazinală de Ape Crișuri.

Săptămâna Mobilității Europene a fost iniţiată în anul 2002 de Comisia Europeană, pentru promovarea mijloacelor de transport durabil în orașe.