Cu autoturismul la bancul de testare
Şoferii orădeni au avut ocazia în acest sfârşit de săptămână să afle informaţii cât mai cuprinzătoare despre starea generală a automobilelor lor. Evenimentul Pitstop, organizat în parcarea Galeriei Real din calea Aradului, a avut ca scop sensibilizarea şoferilor cu privire la menţinerea siguranţei în trafic, un autovehicul întreţinut corect fiind un mare pas înainte în atingerea acestui deziderat.
Evenimentul respectiv, foarte apreciat de toţi proprietarii orădeni de autoturisme, a fost organizat de Autonet, firmă multinaţională ce se ocupă cu vânzarea de piese şi accesorii auto. "Iniţiativa noastră se desfăşoară sub forma unei caravane, care a pornit din Satu Mare, Oradea fiind a doua localitate trecută în itinerar. Vom merge cu bancurile de testare şi în Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Bucureşti, caravana încheindu-se pe la mijlocul lunii octombrie în Constanţa. Ne bucurăm de interesul pe care şoferii orădeni l-au manifestat şi suntem pregătiţi să oferim serviciile noastre tuturor complet gratuit. Cele 11 procedee de diagnostică specializată cuprind verificarea amortizoarelor, a pneurilor, dar şi testarea noxelor emise de un autovehicul", a explicat Roland Vinkler, coordonator de marketing în cadrul firmei Autonet şi iniţiatorul proiectului Pitstop. Orădenii au venit în număr mare, fiind dornici să îşi urce maşina pe bancurile de testare, însă personalul bine pregătit şi aparatura performantă au asigurat un flux de testare foarte eficient, de 80 de maşini pe zi. Rezultatele investigaţiilor întreprinse de mecanicii specialişti au scos la iveală însă şi unele aspecte nu tocmai îmbucurătoare. "În cele mai multe cazuri am sesizat că orădenii nu îşi echipează maşinile cu pneuri corespunzătoare, fără să ţină cont de sezonul pentru care sunt destinate. Suntem bucuroşi însă că am reuşit să contribuim şi la menţinerea siguranţei în trafic, fiecare maşină beneficiind de reglarea gratuită a blocurilor de lumini", a mai adăugat Vinkler.
Pe lângă diagnoza gratuită a automobilului, specialiştii Autonet au mai înmânat în cadrul evenimentului mici atenţii, precum genţi pentru accesorii auto şi reviste cu maşini, cadouri apreciate de automobiliştii orădeni.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.