DAS Oradea, de 8 martie - Zâmbete și flori pentru doamne
La Centrul Social Multifuncțional Rogerius II, doamnele din comunitate, alături de directorul Direcției de Asistență Socială Oradea, Anca Grama, au întâmpinat primăvara sărbătorind atât Mărțișorul și Dragobetele, cât și Ziua Internațională a Femeii.
Cu sprijinul doamnelor - Miorița Săteanu, cetățean de onoare al municipiului Oradea, a agentului șef Anca Tuduce din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii și a doamnei Ileana Pușcaș de la Fundația Lampas, evenimentul, intitulat „Oferă un zâmbet, o floare și scoate violența din viața ta!”, a fost unul interactiv, plin de zâmbete și voie bună.
Doamnele prezente la eveniment au discutat despre rolul femeii în familie și în societate și, pe lângă mărțișoare, flori și dulciuri, au primit sfaturi și informații utile oferite de d-nele Tuduce și Pușcaș cu privire la prevenirea și combaterea violenței față de persoanele vârstnice, cum pot ajuta victimele violenței domestice precum și instituțiile care pot oferi ajutor.
,,Le-am adresat doamnelor un cuvânt de mulțumire pentru toată grija lor față de familie și pentru implicarea în comunitate, pentru că sunt active și puternice și dau viață Centrelor multifuncționale. Noi la Direcția de Asistență Socială vedem multe povești de viață, femei încercate de greutăți ne implicăm să sprijinim și să facem mici bucurii acolo unde este nevoie, iar cel mai important este să fim sănătoși și să avem grijă de sănătate, ca să putem face lucruri bune mulți ani înainte”, a spus Anca Grama, directorul executiv al Direcției de Asistență Socială Oradea.
Acțiunea s-a încheiat cu un minunat recital de poezii și interpretări de muzică populară, oferit doamnelor de către Adrian Bojan și Aurel Horgoș.
8 Martie a fost prilej de bucurie și pentru copiii de la Centrul de zi, aflat în subordinea DAS Oradea, prin prezența mămicilor, dar și a altor persoane dragi lor, la un moment festiv surpriză pregătit special de către aceștia. Cu această ocazie, copiii au luat parte atât la un atelier de gătit în cadrul căruia au preparat cu multă implicare platouri și gustări dulci, cât și la un atelier de creație, confecționând flori, felicitări și diplome cu dragoste, pentru mame.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.