De la 1 octombrie, majorări de 1% pentru impozitele neachitate - Penalizări pentru întârziaţi
Termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente semestrului al II-lea este 30 septembrie 2017, iar de la 1 octombrie se aplică majorări de întârziere, în procent de 1% din cuantumul impozitelor neachitate în termen calculat pentru fiecare lună sau fracţiune de lună.
Ca în fiecare an, Primăria Oradea recomandă contribuabililor să-și achite la termen impozitele şi/sau taxele datorate pentru: clădiri, teren şi mijloace de transport, astfel încât să nu fie nevoiţi să plătească majorări de întârziere. Nivelul acestora este de 1% din cuantumul impozitelor neachitate în termen, calculat pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Primăria Oradea reaminteşte contribuabililor, persoane fizice sau juridice, modalităţile alternative pentru impozitele şi taxele datorate pentru: clădiri, teren şi mijloace de transport: plata online, plata în numerar la Poştă sau CEC, respectiv prin ordin de plată sau foaie de vărsământ. Plata online se poate face fie pe site-ul Municipiului Oradea - www.oradea.ro - Secţiunea „Plăţi Online” (Serviciul de plată online permite accesul pe baza codului numeric personal pentru persoane fizice, respectiv a codului fiscal pentru persoane juridice, iar plata se realizează fără comision); fie pe site-ul www.ghiseul.ro (Plata taxelor şi impozitelor locale prin intermediul acestui site se face fără comision); fie prin aplicația MobilePay, aplicaţia pentru dispozitive mobile cu sistem de operare android (Sistemul este dezvoltat pentru administrarea plăţilor electronice, efectuate cu card bancar prin Internet, aferente obligaţiilor fiscale datorate de contribuabili persoane fizice sau juridice către bugetul local, precum şi a amenzilor contravenţionale şi amenzilor de parcare. Plata taxelor şi impozitelor locale prin intermediul acestui sistem se face fără comision). Plata prin ordin de plată sau foaie de vărsământ se poate realiza la orice bancă, specificând pe documentul de plată următoarele: datele de identificare ale Municipiului Oradea (CUI: 4230487), denumirea impozitului şi contul IBAN deschis la Trezoreria Oradea (informaţia se găseşte pe site-ul www.oradea.ro, secţiunea din stânga paginii de web - Informaţii de interes public - Conturi IBAN pentru încasări); datele de identificare ale contribuabilului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.