De Rusalii, sute de polițiști, jandarmi şi pompieri vor fi la datorie
Polițiștii bihoreni vor fi la datorie, pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile). Peste 680 de poliţişti bihoreni vor fi la datorie, în sprijinul cetățenilor.
Pentru ca toţi credincioşii să sărbătorească cum se cuvine, în perioada 10 - 13 iunie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor va mobiliza efective suplimentare. Astfel, peste 680 de poliţişti bihoreni de la ordine publică, poliţie rutieră, arme, economic, investigaţii criminale, transporturi și de la alte structuri se vor afla în stradă și în proximitatea locurilor unde au loc manifestări publice specifice sărbătorii Rusaliilor. Zilnic, peste 120 de patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto vor acţiona pe raza județului Bihor pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. În toată această perioadă, pentru asigurarea climatului de normalitate şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea criminalităţii, poliţiştii bihoreni vor acţiona în sistem integrat, alături de jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră, urmând a fi efectuate controale în locurile şi zonele de interes operativ din mediul urban şi rural. Poliţiştii bihoreni vor acţiona zilnic, în echipe mixte, pentru combaterea infracţionalităţii stradale, a furturilor de şi din autoturisme, din buzunare, a tâlhăriilor, precum şi pentru identificarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii. De asemenea, luni, 13 iunie a.c., se va acorda o atenţie deosebită zonelor bisericilor și lăcașurilor de cult, în care urmează a se desfăşura ceremonii și slujbe religioase. În aceste zone vor acționa echipe mixte de ordine publică, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă, pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor. Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, patrule ale poliţiştilor rutieri vor fi prezente pe drumurile naţionale, judeţene, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone. În scopul reducerii riscului rutier, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi la capacitate şi cu eficienţă maximă, aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. Poliţiştii rutieri bihoreni vor fi prezenţi în trafic, la orele de vârf, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei. Poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători, precum şi în staţii,triaje de cale ferată și aerogări.
Jandarmii bihoreni alături de camarazi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca și de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, vor fi la datorie pe raza județului Bihor, astfel încât cetățenii să petreacă în siguranță Sfânta Sărbătoare a Rusaliilor.
Cu prilejul Sfintei Sărbători a Rusaliilor, efectivele de jandarmi au fost suplientate și vor acționa zilnic, independent sau în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, precum și pentru verificarea respectării legislaţiei în vigoare. În perioada 10-12 iunie a.c. Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor, va asigura măsuri de ordine și siguranță publică la o serie de evenimente care se vor desfășura în spațiul public, astfel: 10-12.06.2022 - Retro Summer Festival, eveniment ce se va desfășura în localitatea Băile 1 Mai, la Ștrandul cu valuri; 10-12.06.2022 - Zilele Salontane, activitate organizată în localitatea Salonta, Piața Agroalimentară; 11.06.2012 - Zilele Art Nouveau, activități desfășurate în zona din centrul municipiului Oradea - Piața Unirii, Piața Ferdinand și Cetatea Oradea; 11.06.2022 - Competiția sportivă - Maraton Oxigen Plus, organizată în zona montană Padiș. Totodată jandarmii vor asigura un climat de ordine și siguranță publică la manifestările religioase prilejuite de sărbătorirea Rusaliilor, la mai multe locașuri de cult. Jandarmii sunt de asemenea preocupați și de turiștii care se vor afla în stațiunile montane din județul nostru și le recomandăm să se echipeze corespunzător condițiilor montane, să respecte marcajele sau indicatoarele și să nu se aventureze pe trasee care au grad de dificultate ridicat, decât dacă sunt pregătiți. Totodată îi sfătuim să respecte legislaţia în vigoare pe linia picnicului. Cetățenilor care aleg să petreacă următoarele zile în stațiunile balneoclimaterice din județul Bihor, li se recomandă să supravegheze îndeaproape bunurile personale de valoare, să adopte o atitudine preventivă și să nu se implice în conflicte.
Urgenţe medicale
La urgențele medicale vor interveni, la nivel județean, cele 11 echipaje ale SMURD Bihor, din care 10 echipaje de pompieri militari paramedici din cadrul subunităților inspectoratului, cu 10 ambulanțe de tip B2 și trei autospeciale pentru transport personal și victime multiple și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, cu o ambulanță de tip C și autospeciala medicului de urgenţă..
Controale la unitățile de turism efectuate de pompieri
În scopul preîntâmpinării situațiilor de urgență în perioada Sărbătorii Rusaliilor, personalul Inspecției de Prevenire a ISU Bihor efectuează controale la unități de turism din întreg județul, verificând modul în care sunt respectate normele de apărare împotriva incendiilor și dotarea cu mijloace de primă intervenție, înlăturând cauzele potențial generatoare de incendiu și instruind personalul pentru intervenția în cazul producerii unei situații de urgență. Având în vedere faptul că, în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Rusaliilor, mulți cetățeni vor alege să-și petreacă timpul liber în zonele cu verdeață din jurul localităților, în zone montane și în alte locuri aflate în mijlocul naturii, utilizând surse de foc în timpul desfășurării unor activități recreative, în perioada imediat următoare există riscul producerii unor incendii care pot afecta păduri întregi și gospodării ale populației. În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” reamintește bihorenilor că principalele cauze ale producerii incendiilor de pădure sunt folosirea neglijentă sau în condiții nelegale a focului deschis, aruncarea la întâmplare a resturilor de țigări aprinse sau jocul copiilor cu focul. Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente care se pot solda cu consecințe grave, vă recomandăm respectarea următoarele reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor: nu faceţi foc decât în locurile permise şi amenajate în acest sens, curăţând terenul din jur de orice se poate aprinde; nu aprindeți focul pe timp de vânt și preparați hrana numai în locurile de popas amenajate, având la îndemână mijloace pentru stingerea focului; nu fumaţi în sau lângă păduri ori în alte locuri cu pericol de incendiu și nu aruncaţi la întâmplare ţigara nestinsă; nu lăsaţi copiii să se joace cu focul, înlăturând accesul acestora la chibrituri, brichete, lumânări sau alte asemenea surse de foc şi supraveghindu-i în permanenţă; menţineţi curăţenia la locul unde preparaţi hrana: aruncaţi în locuri special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele, întrucât acestea pot contribui la propagarea incendiilor; nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat, deoarece chiar şi o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, în interiorul pădurii; nu părăsiți focul făcut, înainte de a vă asigura de stingerea lui completă; la cazarea în unitățile de turism, solicitați de la recepție/administrator informații referitoare la regulile de prevenire a incendiilor ce trebuie respectate în spațiile de cazare, a modului de comportare, evacuare și de anunțare în timp util în caz de incendiu; în spațiile de cazare nu utilizați consumatori electrici improvizați sau care prezintă defecțiuni, nu lăsați nesupravegheată aparatura electrică sub tensiune și nu modificați destinația circuitelor existente. În situația în care observați deficiențe în acest sens, sesizaţi imediat administraţia unităţii de cazare.
Atenție la condițiile meteorologice din zona în care vă aflați!
Totodată, pompierii bihoreni reamintesc cetățenilor că, din experiența anilor anteriori, în luna iunie se produc numeroase vijelii, multe dintre acestea survenind inopinat, fapt ce periclitează siguranța turiștilor aflați la iarbă verde, în drumeții, în zona montană și în alte locuri expuse pericolelor generate de fenomene meteorologice. Astfel, în scopul protejării vieților dumneavoastră pompierii vă recomandă să respectați următoarele reguli, în timpul unei furtuni: dacă sunteţi în spaţii deschise, aşezaţi-vă ghemuit la pământ. Puneţi-vă mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi; reduceţi contactul cu pământul încercând să deveniţi o ţintă cât mai mică; nu vă întindeţi pe pământ. Evitaţi: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în arie deschisă, câmpuri sau ambarcaţiuni pe apă, obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete etc. Dacă vă aflaţi în pădure, căutaţi adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi. Dacă sunteţi într-o zonă deschisă, mergeţi spre o zonă joasă, precum o vale. Dacă sunteţi pe un lac, încercaţi să ajungeţi la mal de urgenţă şi adăpostiţi-vă imediat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.