Primul zbor al companiei low-cost Blue Air pe ruta Oradea – Torino a fost amânat cu aproape trei săptămâni, până joi, 13 aprilie, după ce fusese anunţat, încă din luna octombrie a anului trecut, pentru duminică, 26 martie. Decizia amânării zborului sau cauzele care au stat la baza ei nu au fost comunicate de Aeroportul orădean sau Consiliul Judeţean Bihor, doar compania aeriană invocând „motive operaţionale”.

Pe pagina de Facebook a Asociaţiei FlyTorino, care promovează Aeroportul din Torino, a fost postată încă din 9 martie a.c. o informaţie despre amânarea zborurilor de Oradea, cauza invocată fiind lipsa cererilor pentru această destinaţie din partea comunităţii române rezidentă în Piemonte. Cei de la FlyTorino caracterizează Oradea ca fiind o destinaţie „de nişă” şi sugerează că ar fi mai bine ca aceste două zboruri săptămânale să fie îndreptate spre alte locuri mai solicitate, fie spre Cracovia sau Budapesta, sau chiar către alte destinaţii din România, cum ar fi Suceava sau Cluj-Napoca, unde sunt cereri foarte mari. Conform anunţurilor oficiale de anul trecut ale companiei aeriene şi programului de zbor al Aeroportului Internaţional Oradea, prima cursă Torino – Oradea - Torino urma să aibă loc duminică, 26 martie, fiind cea care inaugura zborurile internaţionale de pe Aeroportul din Oradea. În aceeaşi duminică, de la ora 11.00, era programat zborul retur Oradea-Torino. Conform portalului online Blue Air, în noile condiţii, primul zbor pe ruta Torino - Oradea a fost amânat pentru data de 13 aprilie, când va pleca din Italia la ora locală 12.30 şi va ajunge în România la ora locală 15.30, decolând înapoi spre Torino la ora 16.10. Potrivit contractului semnat cu Consiliul Judeţean Bihor, compania low-cost trebuie să opereze pe această rută de două ori pe săptămână, în zilele de joi şi duminică.

Dată fiind această amânare a cursei de Torino, prima cursă europeană va fi cea de Barcelona, a companiei Ryanair, programată să aterizeze pe Aeroportul din Oradea duminică, 26 martie, la ora 10.35.