Denta Orădeană 2025 și OraDent Congress - Peste două mii de participanți
Oradea a devenit un veritabil punct de referință în domeniul medicinei dentare, găzduind, în perioada 23-25 aprilie, cea de-a XVII-a ediție a Congresului „Denta Orădeană”, organizat în parteneriat de Departamentul Medicina Dentară al Facultății de Medicină și Farmacie – Universitatea din Oradea și Colegiul Medicilor Stomatologi Bihor.
Ediția din acest an a reunit peste 2.200 de participanți onsite și online – medici stomatologi, specialiști și invitați din țară și din străinătate – oferind un cadru amplu pentru schimb de experiență, actualizarea cunoștințelor și prezentarea celor mai noi direcții în medicina dentară. Un moment deosebit l-a constituit prezența delegației Colegiului Medicilor Stomatologi din România, formată din: dr. Florin Lăzărescu – președinte CMSR, dr. Luminița Oancea – vicepreședinte, dr. Daniel Căminescu – secretar general, dr. Rareș Buduru – vicepreședinte, dr. Mariana Caramidă – trezorier.
Asociația Studenților Stomatologi din Oradea (ASSO) a organizat cea de-a treia ediție a OraDent Congress, un eveniment dedicat studenților la medicină dentară și tinerilor medici, desfășurat în Aula Magna a Universității din Oradea. Organizat cu sprijinul Facultății de Medicină și Farmacie și al Universității din Oradea, OraDent Congress 2025 și-a propus să devină un reper național pentru cei pasionați de inovație, perfecționare profesională și educație medicală continuă. Programul a inclus: 19 lectori din centre universitare de prestigiu (UMF „Carol Davila” București, UMF „Gr. T. Popa” Iași, UMF Craiova, UMF „V. Babeș” Timișoara, UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, UMF „Titu Maiorescu” București), 2 lectori internaționali (Germania și Portugalia), 12 workshop-uri interactive, axate pe tehnologii digitale, implantologie, abordări interdisciplinare moderne și cele mai recente inovații din domeniu.
Participanții au beneficiat de prezentări de înalt nivel, care au ridicat standardul științific al congresului și au facilitat accesul la concepte și tehnologii de ultimă generație.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.