Descinderi la Timişoara şi Oradea într-un dosar de trafic de droguri şi camătă - Percheziţii la traficanţi
Procurorii DIICOT au efectuat, ieri dimineaţă, 22 de percheziţii în Timişoara şi două în Bihor, într-un dosar privind o grupare de trafic de cocaină care controla piaţa din oraş.
Liderul grupului, un cunoscut interlop timişorean, asigura protecţia dealerilor, intervenind în conflictele dintre aceştia, primind, în schimb, bani sau cocaină. Potrivit unor surse, drogurile, care proveneau din Spania sau Serbia, ar fi ajuns şi pe piaţa din Bihor, prin intermediul unui dealer din Oradea.
Potrivit unui comunicat de presă transmis ieri, de DIICOT, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciul Antidrog au efectuat 24 de percheziţii domiciliare pe raza județelor Timiș (22) și Bihor (2), într-o cauză privind destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, deținerea de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu și camătă. În fapt, se arată în comunicat, s-a reținut că, în cursul anilor 2017-2019, la nivelul municipiului Timișoara s-a constituit și a acționat un grup infracțional organizat, ce a avut ca principal scop derularea de activități pe linia traficului cu droguri de mare risc, respectiv cocaină. Nucleul acestui grup l-au reprezentat mai mulți exponenți ai lumii interlope din oraș, care de-a lungul timpului au fost implicați și în alte activități infracționale comune (șantaje, reglări de conturi, extorcări). „Protecția activităților infracționale era asigurată de către un lider marcant al lumii interlope din municipiul Timișoara. Acesta asigura protecția principalilor dealeri, iar în cazul în care între unii dintre dealeri apăreau conflicte, intermedia normalizarea relațiilor, în vederea derulării fără incidente a activității infracționale. Pentru sprijinul acordat, acesta era recompensat periodic fie cu diferite sume de bani rezultate din traficul de droguri, fie prin oferirea de droguri pentru consum. Gruparea controla majoritar piața de cocaină din oraș, marea parte a dealerilor locali și a consumatorilor constanți de cocaină aprovizionându-se de la membrii grupării. De asemenea, pătrunderea pe piața din municipiul Timișoara a oricărui alt dealer din afară se putea realiza doar cu acordul și în condițiile stabilite de aceștia”, arată procurorii DIICOT. Unul dintre furnizori era o persoană cunoscută în mediul interlop local, care primea regulat cantități de câteva kilograme de cocaină pe o filieră din Spania, pe care și-a dezvoltat-o în timp. „Caracteristic tuturor furnizorilor grupului infracțional este faptul că distribuiau cocaina doar către un cerc foarte restrâns de dealeri locali și consumatori fideli, de a căror încredere s-au asigurat de-a lungul timpului. De asemenea, furnizarea cantităților de droguri se realiza de cele mai multe ori în incinta unor imobile folosite de aceștia. În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că din cercul de dealeri locali fac parte și cetățeni sârbi, care au surse proprii de aprovizionare din Serbia. De asemenea, s-a constatat că unii dintre suspecți își investeau banii obținuți din traficul de droguri și în alte activități lucrative, respectiv în acordarea de împrumuturi cu camătă, cu scopul obținerii de profituri mai mari”, se mai arată în comunicatul DIICOT.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au fost conduse, în vederea audierii, 22 de persoane. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Oradea, SCCO Arad, SCCO Caraș – Severin, SCCO Hunedoara, SCCO Mehedinți și cadrelor de jandarmi din cadrul IJJ Timiș și Gruparea Mobila Timiș. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.