La ultima conferinţă de presă a UDMR, reprezentanţilor mass-media li s-au servit tot felul de abureli, în schimb nu s-a suflat nici o vorbuliţă despre alegerile de sâmbătă din cadrul UDMR. S-a dorit, de la bun început, ca aceste alegeri să se desfăşoare în spatele unui paravan, departe de ochii presei. Am aflat, totuşi, că în cadrul UDMR s-a instaurat dictatura. Paradoxal, unicul candidat la şefia organizaţiei a fost tocmai singurul baron local rămas, întrucât ceilalţi, volens-nolens, s-au cam dispersat. Este vorba, după cum probabil aţi ghicit deja, de Alexandru Kiss. Ca şi în fotbal, domnia sa a centrat şi tot el a dat cu capul, fiind ales în unanimitate de voturi preşedintele organizaţiei judeţene a UDMR. Aşadar, Alexandru Kiss este de două ori preşedinte: la Consiliul Judeţean şi la UDMR. Care sunt interesele, vi le vom povesti cât de curând. Lupul paznic la stână Ieri, în sfânta zi de duminică, ne-a parvenit la redacţie o informaţie care pare a fi suficient de interesantă pentru a capta interesul cititorilor. Am aflat că la o Şcoală Generală cu clasele I-VIII din Oradea, în luna noiembrie 2004 a fost angajat un portar al cărui dosar nu întrunea condiţiile prevăzute de lege. Mai exact, individul în cauză fusese condamnat la doi ani cu suspendare pentru furt, iar conducerea instituţiei de învăţământ, deşi se pare că ştia acest lucru, nu i-a solicitat cazierul, angajându-l paznic la stână, pardon, la şcoală. Deunăzi, vrând să obţină avizul poliţiei pentru postul de portar, aceştia l-au depistat ca fiind cu cazier. Deşi poliţia a atras atenţia conducerii şcolii că individul în cauză nu e compatibil cu postul de portar şi că nu poate fi angajat, directorul şcolii a replicat că nu se poate dispensa de serviciile portarului. Iată de ce, se aude că unele roluri în cadrul şcolii vor fi niţeluş inversate: portarul va fi angajat ca femeie de serviciu şi invers. Se pare că interesele directorului sunt destul de mari, atâta vreme cât nu se poate dispensa de un hoţ?