Din 1 decembrie în toate cinematografele - „Crăciun cu Ramon”
Pavel Bartoș revine pe marele ecran în rolul lui Ramon, într-o poveste de Crăciun plină de umor pentru întreaga familie.
Sărbătorile vin mai devreme anul acesta. Odată cu lansarea posterului oficial al filmului „Crăciun cu Ramon”, începe numărătoarea inversă până la cea mai așteptată premieră a iernii, un film cald, plin de culoare, umor, emoție și iubire, care promite să readucă spiritul autentic al Crăciunului pe marele ecran.
După succesul peliculei „Ramon”, care a adus un număr impresionant de spectatori în cinematografe, personajul atât de iubit de public, Ramon, interpretat de Pavel Bartoș, revine într-o nouă poveste, o continuare firească, dar și într-o nouă aventură a cărei regie este semnată de același Jesús del Cerro, cel care a regizat și filmul „Ramon”, de asemenea producător al acestei povești.
Filmul aduce pe ecran o poveste de Crăciun pentru toată familia, plină de umor, dar și mult suspans, construită în jurul valorilor simple: prietenie, generozitate și iubire.
„După experiența cu Jesús del Cerro, la Ho Ho Ho (de acum 16 ani), ne-am promis că vom mai face împreună un film de Crăciun - și iată-ne aici! E un film pentru toată familia, de la cel mai mic, la cel mai mare, adică pentru toată lumea! Are emoție, umor și multă magie, așa cum trebuie să fie un film de Crăciun. Ia-ți familia, prietenii, iubita sau iubitul și, în decembrie, hai la cinema, pentru un Crăciun pe care nu-l vei uita”, spune actorul principal și unul dintre producătorii filmului.
Filmările pentru „Crăciun cu Ramon” au avut loc, în principal, la Oradea, dar au continuat și la București, toate acestea pe parcursul a 21 a de zile, în mijlocul unei ierni autentice, cu ninsoare adevărată și lumină de poveste.
Proiectul este realizat cu sprijinul Visit Oradea Primăriei Municipiului Oradea. Orașul a devenit, pentru câteva săptămâni, scena perfectă a unui basm de Crăciun. Străzile luminate, Târgul de Crăciun, clădirile istorice, dar mai ales energia oamenilor de acolo au făcut din Oradea un personaj în sine: cald, primitor și absolut fantastic.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.