Municipalitatea orădeană a anunțat că dezinfectarea scărilor de bloc, instituită ca obligație pentru administrațiile locale prin Ordonanța Militară nr. 4, va începe în data de 6 aprilie.

În privința dispersoarelor cu soluții dezinfectante de la intrarea în blocuri, acestea nu vor fi încă montate „din lipsă de stocuri”.

Prin Ordonanța Militară nr. 4 li se impune autorităților locale să asigure dezinfecția lifturilor, casei scărilor și a altor spații comune din blocuri, precum și montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la intrarea în blocuri. „Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluţii dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuinţe situate pe raza unităţii administrativ-teritoriale şi vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor şi alte spaţii comune”, se precizează în Ordonanța Militară nr. 4 emisă duminică, 29 martie. În municipiul Oradea, demersurile pentru respectarea prevederilor ordonanței au fost făcute luni, însă nu s-au găsit soluții decât pentru dezinfecția spațiilor comune.  

„Ca urmare a emiterii Ordonanței Militare nr. 4 din 29 martie 2020 și în conformitate cu prevederile Ordinului ANRSC 82/2015, Primăria Oradea, prin firma SC Coral Impex Srl, deținătoarea contractului de achiziție publică pentru realizarea dezinsecției, deratizării și dezinfecției de pe raza municipiului Oradea, va asigura, începând cu data de 6 aprilie, dezinfecția celor aproximativ 2.600 de scări de bloc din Oradea. Procedura de dezinfecție va dura aproximativ 14 zile, prima etapă, dintr-un număr de trei etape preconizate, celelalte două etape de dezinfecție urmând să se realizeze în funcție de necesități”, a anunțat ieri Primăria Oradea. Potrivit municipalității, costul pentru dezinfecția unei scări de bloc cu 4 etaje va fi de aproximativ 42 de lei, cu TVA inclus.

„În ceea ce privește montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe, conform aceleiași ordonanțe militare, Primăria Oradea a solicitat firmelor autorizate necesarul de aparate, dar până în prezent, din lipsă de stocuri, nu suntem în măsură să asigurăm acest necesar”, a precizat Primăria Oradea.