Disponibile gratuit în Oradea până la începutul anului 2027 - Adăposturi smart pentru biciclete
Primăria Municipiului Oradea extinde infrastructura destinată mobilității urbane durabile și pune la dispoziția bicicliștilor patru adăposturi inteligente pentru biciclete, care vor putea fi utilizate gratuit până la începutul anului 2027.
Măsura face parte dintr-un program pilot prin care municipalitatea își propune să monitorizeze și să evalueze funcționarea sistemului, precum și gradul de utilizare al acestuia, înainte de o eventuală extindere sau adaptare la nevoile reale ale orașului.
Accesul în adăposturi se realizează prin intermediul unei aplicații dedicate, disponibilă pe site-ul furnizorului. Fiecare adăpost este prevăzut cu un cod QR, iar utilizatorii care îl scanează sunt direcționați automat către aplicație, unde își pot crea rapid un cont și pot deschide o sesiune de parcare pentru bicicletă.
Cele patru adăposturi inteligente au fost amplasate în zone cu trafic intens și interes ridicat pentru deplasările pe două roți:
* pe strada Alexandru Cazaban, în zona Podului Carol;
* pe strada Parc I.C. Brătianu, la intersecția cu strada Olteniei;
* în zona Universității, pe malul Peței, în apropierea Drumului Militar;
* pe strada Islazului, în zona Sălii Polivalente, lângă căminele studențești.
Potrivit reprezentanților municipalității, proiectul urmărește să încurajeze utilizarea bicicletei ca alternativă de transport urban, oferind bicicliștilor posibilitatea de a-și lăsa vehiculele în condiții de siguranță în apropierea unor puncte importante din oraș.
Adăposturile sunt dotate cu sisteme de supraveghere video și permit accesul controlat exclusiv utilizatorilor înregistrați în aplicație. De asemenea, acestea funcționează independent de rețelele tehnico-edilitare existente, energia necesară fiind asigurată prin panouri fotovoltaice integrate.
Perioada de utilizare gratuită până la începutul anului 2027 va servi și ca etapă de testare, timp în care administrația locală va analiza comportamentul utilizatorilor și nivelul de ocupare al adăposturilor, pentru a putea ajusta sistemul în funcție de cererea existentă.
Achiziția celor patru adăposturi a fost realizată de compania Rastel.io Solutions SRL, care va asigura administrarea și mentenanța acestora pentru o perioadă de doi ani. Valoarea contractului se ridică la 139.495,80 lei, fără TVA.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.