Procurorul General a solicitat, la cererea DNA, Senatului să formuleze cererea de urmărire penală faţă de un fost ministru, actualmente senator, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, surse judiciare precizând că este vorba de Florian Bodog. Senatorul bihorean neagă acuzaţiile. 

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Senatului României să formuleze cererea de urmărire penală faţă de un fost ministru, în prezent senator în Parlamentul României - Senat, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi fals intelectual, în formă continuată, în exerciţiul funcţiei de membru al Guvernului României în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018, anunță Ministerul Public.

Faptele reţinute formează obiectul unui dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Surse judiciare au precizat pentru Mediafax că este vorba despre Florian Bodog.

Și DNA a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte asimilate infracțiunilor de corupție privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului.

„Concret, în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru), deși cunoștea că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu a luat măsuri pentru sancționarea disciplinară. Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv", arată DNA.

Procurorii DNA arată că, în ceea ce îl privește pe demnitar, actualmente senator, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual, ambele în formă continuată, este condiționată de obținerea unui aviz din partea Senatului, astfel că procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide.

Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale și pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să își formuleze apărările într-un cadru procesual legal.

 

Senatorul Bodog neagă acuzaţiile

 

Fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, pentru care DNA cere urmărirea penală fiind acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual, a declarat, joi, că niciunul dintre consilierii săi nu a luat bani fără să muncească.

„Am aflat din presă de solicitarea DNA. Toți consilierii au avut activități pe care le-am fixat eu, m-au ajutat în activitatea mea de ministru, m-au consiliat, mi-au oferit punct de vedere pe domeniul pe care au fost, am avut juriști, profesori, medici, informaticieni. Aceste acuzații nu se susțin și niciunul dintre consilierii mei nu au luat bani fără să muncească. Pe mine nu m-a întrebat niciun procuror nimic despre acest lucru niciodată. A mai fost o astfel de speculație în presă la un moment dat, că au fost mai mulți consilieri, dar asta s-a întâmplat pentru că eu nu am fost un ministru comod. Aveau altfel de atitudine cu care eu nu eram obișnuit așa că i-am dat afară din minister. Nu fac comentarii până nu văd dosarul”, a spus Florian Bodog, la Antena 3.