Guvernul a decis, printr-o hotărîre aprobată în şedinţa de ieri, acordarea unui ajutor umanitar în valoare totală de 36,6 miliarde lei, constând în materiale de construcţii pentru refacerea locuinţelor afectate de inundaţiile produse în perioada 26 - 28 august. Ajutoarele vor fi acordate de la rezervele de stat populaţiei afectate din judeţele Arad (în valoare totală de 1,5 miliarde lei), Bacău şi Bihor (câte 4,6 miliarde lei), Brăila (2,5 miliarde lei), Constanţa (15,1 miliarde lei), Gorj (100 milioane lei), Iaşi (400 milioane lei), Satu Mare (2,3 miliarde lei), Suceava (310 milioane lei), Tulcea şi Vaslui (câte 2,5 miliarde lei) şi Vrancea (250 milioane lei).