Doar 50% din paşapoarte sunt ridicate - Aglomerare la Serviciul de Paşapoarte
Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Bihor a înregistrat o creştere foarte mare a cererilor, în perioada 28 februarie - 10 martie fiind depuse nu mai puţin de 2.945 de solicitări, însă doar aproximativ 50% dintre paşapoartele eliberate sunt ridicate.
După invadarea Ucrainei de către armata rusă, teama de război i-a determinat pe români să-şi facă paşapoarte pentru a putea părăsi ţara. Acelaşi lucru se întâmplă şi în judeţul Bihor, unde s-a înregistrat aglomeraţie la Serviciul de Paşapoarte în ultima perioadă. Prefectul Dumitru Ţiplea a anunţat că, în perioada 28 februarie - 10 martie, Serviciul de Paşapoarte Bihor a înregistrat 2.945 cereri de eliberare a paşapoartelor, o creştere de aproape trei ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate acestea prefectul a menţionat că numărul persoanelor care se prezintă să-şi ridice paşapoartele e mic, doar 1.548 de paşapoarte fiind ridicate. „Constată, că aproape 50% din paşapoarte sunt neridicate. Fac un apel cetăţenilor să vină să le ridice, deoarece avem un stoc foarte mare de paşapoarte”, a afirmat Ţiplea. El a anunţat că la Serviciul Paşapoarte sunt disponibile 4 ghişee, iar softul permite programarea la un interval de 7 minute. Totodată, prefectul a anunţat că programul de lucru a fost prelungit la 10 ore - între 8.30-18.30.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.