Mâine, 30 septembrie a.c., la ora 11.00, în Pavilionul A, parter, în Sala Biroului Senatului Universităţii, va avea loc susţinerea publică a tezei de doctorat a col. (r) Nicolae Toboşaru, cu titlul "Parteneriatul strategic dintre România şi SUA. Istorie şi semnificaţii geopolitice". Comisia va fi formată din prof. univ. dr. Ioan Horga - preşedinte, prof. univ. dr. Mihai Drecin - coordonator ştiinţific, respectiv prof. univ. dr. Constantin Hlihor (Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" Bucureşti), prof. univ. dr. Adrian Ivan (Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca) şi prof. univ. dr. Ion Zainea (Universitatea din Oradea) - referenţi. Sunt invitaţi să participe universitari, specialişti în istorie şi relaţii internaţionale, militari de carieră, masteranzi, studenţi. La susţinerea publică va fi prezent şi Emil Constantinescu, fost preşedinte al României.