Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului „One World Romania” revine și anul acesta la Oradea, cu filme din selecția ediției a 17-a, sub tema „ALEGE”!

Ediția locală va avea loc în perioada 18 - 20 octombrie, în Cetatea Oradea (Corpul F) și este co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național și Fundația Comunitară Oradea. Accesul la proiecții este gratuit.

Proiecțiile vor fi urmate de discuții cu regizorii filmelor și alți invitați speciali, moderate de Răzvan Marchiș, regizor și producător cultural. Filmele vor fi subtitrate în limba română și limba engleză.

Nu vor lipsi nici teme consacrate ale festivalului sau subiecte care ne-au preocupat în ultimii ani, cum ar fi munca în contextul inteligenței artificiale, dilemele adolescenților sau conflictul israelo-palestinian. Printre documentarele din selecție se regăsesc câteva dintre succesele de public ale ediției din acest an din București, prezentate în proiecție unică în Oradea.

Deschiderea festivalului are loc vineri, 18 octombrie, de la ora 20.00, cu „Vis.Viață”, documentarul românesc care urmărește trei adolescenți în ultimii ani de liceu, înainte, în timpul și după Covid. În timp ce își fac planuri să plece din România după ce termină liceul, Una – o actriță, Habet – un trapper și Ștefania – o activistă de mediu, se găsesc prinși între drame și dileme legate de viitor. Cum le va afecta planurile tot ce se întâmplă în jurul lor? Cine va reuși? După proiecție, publicul va putea discuta cu regizoarea Ruxandra Gubernat.

„Zâmbetul Georgiei”, documentarul prezentat în închiderea festivalului, duminică, 20 octombrie, ora 20.00, cu sprijinul KineDok România, este o tragicomedie care analizează urmările demagogiei populiste din cadrul alegerilor prezidențiale din 2012 din Georgia. Filmul lui Luka Beradze investighează un sat în care celor mai dezavantajați cetățeni le este promisă o nouă dantură, pe banii partidului, în schimbul unui vot.

Mai multe informații despre selecție și invitați se pot afla pe evenimentul de Facebook.