Doi bărbaţi au fost reţinuţi, marţi, după ce au fost prinşi în flagrant de anchetatori în timp ce încercau să comercializeze două kilograme de haşiş, contra sumei de 5.500 euro. Cei doi vor fi prezentaţi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

 

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Oradea sub coordonarea procurorilor DIICOT - ST Oradea au prins în flagrant delict doi bihoreni bănuiți de trafic de droguri de risc. Acţiunea anchetatorilor a avut loc marţi. „Într-o parcare din municipiul Oradea, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul Antridrog, sub coordonarea procurorilor DIICOT –ST Oradea au prins în flagrant delict un bărbat 34 de ani, din municipiul Oradea și unul de 51 de ani, din comuna Budureasa, județul Bihor, în timp ce comercializau 2 kilograme de rezină de cannabis (hașiș), contra unei sume de bani. Întreaga cantitate de droguri a fost confiscată în vederea expertizării și efectuării cercetărilor”, a precizat comisarul Alina Dinu. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor. Procurorii au dispus reținerea celor doi bărbați pentru o perioadă de 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, urmând să îi prezinte la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc. „Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor S.F. şi M.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată. În fapt s-a reţinut că la data de 26.02.2019, în jurul orei 12.55, după ce inculpatul S.F. a preluat cantitatea de circa 2 kg. haşiş de la inculpatul M.A.,acesta a fost prins în flagrant în timp ce încerca să comercializeze cantitatea de droguri contra sumei de 5.500 euro. Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, se arată într-un comunicat de presă transmis de DIICOT.