Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în urma analizelor efectuate luni, 30 noiembrie, a decis păstarea măsurii de carantinare pentru localităţile Câmpnai şi Fânaţe şi intrarea în carantină a două localităţi noi: Sighiştel şi Nucet.

 

Conform comunicatului transmis, în localităţile Câmpani şi Fînaţe, ambele din comuna Câmpani, la care s-a adăugat Sighiştel, din aceeaşi comună,  incidenţa este de 10,89 cazuri Covid la mia de locuitori,  iar în oraşul Nucet sunt 9,01 cazuri la 1000 locuitori.

„Hotărârile referitoare la prelungirea cu 7 zile a carantinei în Câmpani şi Fînaţe, respectiv la instituirea pentru 14 zile a carantinei în Sighiştel şi Nucet, au fost adoptate în baza analizei de risc efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Bihor (DSP) şi a avizului de carantinare zonală emis de Institutul Naţional de Sănătate Publică. (...) Deciziile au fost luate pentru a limita transmiterea comunitară a virusului SARS-CoV-2 în aceste localităţi în care, conform analizei Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, riscul epidemiologic este foarte ridicat”, se arată în comunicatul CJSU.

În aceeaşi şedinţă, membrii CJSU au constatat că în urma măsurilor adoptate, în judeţul nostrum cazurile au început să scadă. Prin urmare s-a reanalizat lista localităţilor în care se impun limitări în domeniile HoReCa, cultural şi de divertisment.

„Lista localităţilor în care se impun limitări în domeniile HoReCa, cultural şi de divertisment pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2 cuprinde cu 8 localităţi mai puţin faţă de săptămâna trecută, de la 88 de localităţi în 23 noiembrie, la 80 de localităţi în data de 30 noiembrie. De asemenea, numărul localităţilor cu incidenţă de peste 3 cazuri / 1.000 locuitori a scăzut cu 9, de la 54 de localităţi în 23 noiembrie, la 46 de localităţi în data de 30 noiembrie", mai arată CJSU.

Astfel, conform situaţiei actualizate, cea mai mare rată de incidenţă este Câmpani, cu 10,05 cazuri Covid-19 la mia de locuitori, urmat de Nucet, cu o incidenţă de 8,19, Sâmbăta (8,06) şi Tărcaia (6,82). Municipiul Oradea se află pe locul 5 în acest top, cu o incidenţă de 5,68 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori.