Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, împreună cu episcopul ortodox al Oradiei, Sofronie Drincec, şi cu un sobor de 30 de preoţi, va sfinţi duminică, 10 septembrie, biserica de lemn din incinta complexului hotelier President din Băile Felix, ridicată din fonduri private şi donată Bisericii Ortodoxe.

Biserica poartă hramurile „Buna Vestire” și „Sfântul Vasile cel Mare”, iar slujba de târnosire și Sfânta liturghie vor fi oficiate duminică, 10 septembrie, începând cu ora 8.30.

„Ideea acestei bisericuţe nu are un punct zero, a fost cumva o discuţie mai în glumă, mai în serios, venită de la clienţi, şi de la noi, idee care a devenit, la un moment dat, proiect. În timp, ne-am dat seama şi din afluxul oamenilor că a fost o idee bună. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în 2019. Tot în cadrul slujbei de atunci, a fost instalat și părintele Teodor Bonce, fost preot paroh în Cordău. Biserica a fost construită în stil maramureşean de o echipă de meşteri condusă de părintele Ioan de la Poienile Izei. Părintele a ridicat zeci de biserici în toată țara și ne-a spus că biserica din incinta complexului nostru este singura ridicată în ultima perioadă din bârne de lemn, rotunde, şi nu din scânduri, cum se lucrează astăzi”, a declarat Dumitru Fechete, directorul Complexului President.

Ansamblul celor trei clădiri se găseşte în incinta complexului, imediat la intrare, pe partea dreaptă, fiind realizat din fondurile proprietarului Jean Podilă.

„Biserica este ortodoxă și a fost realizată exclusiv din banii noștri. Noi am simțit nevoia să construim o biserică pentru sufletul nostru și pentru cel al turiștilor. Mereu ne întrebau unde pot să meargă la o biserică să se roage în duminici și sărbători. Astfel, ne-am dorit să avem un tot armonios în incinta complexului nostru: distracție, dar și biserică”, a menționat Jean Podilă, originar din Dumbrăvița de Holod.