Duminică dimineaţa - România trece la ora de vară
În ultima duminică a lunii martie, România trece la ora de vară, când ceasurile se dau cu oră înainte. Anul acesta, în noaptea de 28 spre 29 martie, ora 03.00 va deveni ora 04.00.
Prin urmare, ziua de duminică 29 martie 2020, va avea 23 de ore.
În 2017, Serviciul de Cercetare al Parlamentului European publica un studiu potrivit căruia nu există niciun efect pozitiv al schimbării orei. În schimb, cercetarea scoate în evidenţă existenţa unor efecte negative asupra sănătăţii umane, agriculturii şi siguranţei în traficul rutier. Pe 26 martie 2019 eurodeputaţii au votat, cu o largă majoritate, pentru renunțarea la ora de vară în Uniunea Europeană începând cu anul 2021. Statele membre UE vor renunţa la practica de a-şi schimba ora de două ori pe an şi vor decide dacă preferă să rămână la ora standard sau cea de iarnă, sau să menţină permanent ora de vară. Pe de altă parte, ţările care preferă să rămână la ora standard sau de iarnă îşi vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.
CFR Călători informează că începând din 29 martie, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00. Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare.
Trenurile vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 28/29 martie la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.
Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 3.00, care devine ora 4.00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00 - 5.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.
CFR anunța anterior că suspendă mai multor trenuri regio şi inter-regio, de miercuri, joi, respectiv vineri, pentru limitarea răspândirii infecţiilor cu nou coronavirus.
Lista trenurilor suspendate: 3111 Arad – Oradea; 3114 Oradea – Arad;
1825 Bucureşti Nord Târgu Jiu
1559 Bucureşti Nord Buzău
1633 Bucureşti Nord Braşov
1657 Bucureşti Nord Bacău
74-1 Braşov Arad
75-2 Arad Braşov
12367 (366-1) Braşov Cluj Napoca
12366 (367-2) Cluj Napoca Braşov
1558 Buzău Bucureşti Nord
1658 Bacău Bucureşti Nord
1662 Iaşi Mărăşeşti
1663 Bucureşti Nord Iaşi
1681 Bucureşti Nord Constanţa
1582 Constanţa Bucureşti Nord
1771 Bucureşti Nord Galaţi
1772 Galaţi Bucureşti Nord
1894 Craiova Bucureşti Nord
12538/12538-1 Braşov Bucureşti Nord
1826 Târgu Jiu Bucureşti Nord
3006 Braşov Bucureşti Nord
8002 Constanţa Bucureşti Obor
8003 Bucureşti Obor Feteşti
2183 Margina Lugoj
2184 Lugoj Margina
2205 Arad Curtici
2208 Curtici Arad
2601 Timişoara Nord Arad
2605 Timişoara Nord Arad
2610 Arad Timişoara Nord
3728 Nădab Arad
9575 Caransebeş Timişoara Nord
9610 Buziaş Lugoj
9615/9615-2 Lugoj Timişoara Nord
Comentarii
Nu există nici un comentariu.