După ploaie, chepeneag
Evenimentele şi crizele din ultima perioadă au pus noua putere, la patru luni de la instalare, în situaţii dificile şi, dacă asupra modului în care acestea au fost gestionate, părerile sunt împărţite, unele dintre evenimente fiind încă în derulare, în privinţa comunicării au fost numeroase gafe.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu este primul care recunoaşte o asemenea gafă, făcută la nervi, atunci când le-a spus sinistraţilor din Timiş că nu le poate construi un hotel. După aproape două săptămâni, premierul a afirmat, la o emisiune TV, că regretă faptul că nu a avut un răspuns potrivit pentru persoanele sinistrate din judeţul Timiş, scuzându-şi acea afirmaţie prin faptul că, la acel moment, era preocupat de multe probleme grave. Poate dacă scuzele veneau a doua zi după vizita în Timiş, premierul nu ar mai fi avut parte de articolele din presă în care era catalogat ca "elitist" şi de comentariile defavorabile referitoare la modul în care se comportă cu persoanele nevoiaşe. O posibilă explicaţie ar fi că Tăriceanu ori nu a fost consiliat înainte de vizita în judeţul Timiş - unde s-a dus nepregătit pentru a face faţă unei situaţii de criză - dar şi după, pentru a repara gafa făcută, ori pur şi simplu nu a ţinut cont de sfaturi. Această atitudine trădează nu numai problemele de comunicare, dar şi lipsa unor persoane calificate care să preîntâmpine gafele şi care să ofere variante de răspuns în situaţii dificile. Asta nu înseamnă că liderii politici trebuie să mintă electoratul, ci să fie pregătiţi să dea răspunsul potrivit la locul potrivit, iar în cazul în care greşesc să ştie să-şi asume răspunderea şi să prezinte scuze, aşa cum fac omologii lor europeni. "Scuzele" lui Tăriceanu sunt un pas în direcţia cea bună pe care predecesorii săi în funcţie nu l-au făcut sau, dacă l-au făcut, au încercat să iasă tot ei în evidenţă, transformând greşeala într-o virtute ţinând de personalitatea lor ori într-o glumă. Oamenii năpăstuiţi de calamităţile naturale vor să fie înţeleşi şi ajutaţi, iar presa, chiar dacă este supusă multor influenţe, are menirea de a informa cetăţenii, iar obligaţia conducătorilor este să îşi îndeplinească mandatele şi să fie pregătiţi să răspundă atât în faţa celor care i-au ales, cât şi în faţa ziariştilor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.