Eroii Revoluţiei de la Chişinău au fost comemoraţi
Aseară, în faţa statuii Mihai Viteazul din Oradea, a avut loc comemorarea victimelor căzute în Revoluţia de la Chişinău, din 7 aprilie 2009. Pentru a cinsti sacrificiul lor, au fost depuse lumânări, în semn de recunoştinţă faţă de aceşti bravi români căzuţi în lupta pentru dreptate şi libertate.
Amintim că în timpul protestelor din aprilie 2009 mii de persoane s-au opus rezultatelor alegerilor din 5 aprilie. Anunţul victoriei comuniştilor în alegerile legislative din Republica Moldova a declanşat o serie de proteste la Chişinău, care s-au soldat cu "vărsare de sânge nevinovat", în pofida declaraţiei făcute de Vladimir Voronin, preşedintele de la acea oră al Moldovei, care spunea: "Îmi pare bine că am putut să evităm vărsarea de sânge". În urma acelor evenimente, sute de persoane au fost reţinute de forţele de ordine, majoritatea s-au plâns că au fost supuşi torturii din partea oamenilor legii. Părinţii disperaţi plângeau în faţa secţiilor de poliţie cerând eliberarea copiilor lor. Cei mai mulţi dintre ei au fost daţi afară din instituţie precum nişte câini, fără să primească nicio informaţie despre propriii copii. Oamenii n-au putut face altceva decât să spere că fetele şi băieţii lor sunt teferi şi că-şi vor face apariţia la un moment dat. Totodată, presa a scris despre câteva persoane decedate în condiţii suspecte printre care: Valeriu Boboc, 23 de ani, Eugen Ţapu, 26 de ani, Ion Ţâbuleac, 22 de ani, Maxim Canişcev, 20 de ani.
În faţa statuii Mihai Viteazul din Oradea, participanţii au venit aseară cu o lumânare, pe care au aprins-o în tăcere, în memoria sacrificiului pe care basarabenii l-au făcut pentru libertate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.