Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor (ISU Bihor) au ocupat Locul I, în clasamentul general al Etapei a III-a - zonale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, clasându-se totodată pe primul loc, la fiecare din cele 4 probe pe echipe și obținând alte șapte premii la probele individuale, respectiv la proba duel a competiției.

Competiţia, la care au participat cele șapte echipe reprezentative ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă Arad, Bihor, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare și Timiș, a fost organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” și desfășurată în perioada  23-25 iulie a.c., în municipiul Arad. În cadrul concursului, competitorii și-au manifestat îndemânarea și deprinderile specifice, rezistența psihică și spiritul de echipă, pe parcursul celor patru probe specifice: „Ștafeta 4 x 100 metri”, „Pista cu obstacole pe 100 metri”, „Scara de fereastră” și „Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă”. Echipa Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, formată din plutonier adjutant Oprean Cristian,  plutonier adjutant Popa Octavian, plutonier adjutant Pop Szabolcz, plutonier major Mălăieș Adrian, plutonier major Suciu Paul, plutonier Nicoraș Ionuț,  plutonier Motoșan Ionuț, soldat Horga Vlad, soldat Dărăban Laviniu și soldat Szigeti Botond, coordonată de căpitan Flore Mihai și antrenată de plutonier adjutant Lazoc Cătălin, a reușit să se claseze pe Locul I în clasamentul final și pe primul loc la fiecare din cele patru probe. În cadrul aceleiași competiții, palmaresul pompierilor militari bihoreni s-a îmbogățit cu încă șapte  premii, după cum urmează: Clasament „Scara de fereastră” individual: Locul I - plt. adj. Popa Octavian; Locul II - plt. maj. Suciu Paul.

Clasament „Pista cu obstacole” individual: Locul I - soldat Szigeti Botond;   

Locul III - plt. maj. Suciu Paul. Clasament „Duel” (pistă, scară):

Locul I: plt. maj. Suciu Paul; Locul II:  plt. adj. Popa Octavian; Locul III: soldat Szigeti Botond. În clasamentul final al concursului, locul II i-a revenit echipei Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, iar locul III a fost ocupat de lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj. În luna august, echipa ISU Bihor va participa la etapa finală a competiției, ce se va desfăşura la Piatra-Neamț.