Mai sunt câteva zile până la 4 septembrie, punct terminus al campaniei interne trâmbiţată de PSD pentru nominalizarea ocupanţilor poziţiilor eligibile pe listele pentru cele două Camere ale Parlamentului, dar în organizaţia bihoreană timpul s-a oprit, parcă, în loc. Nici măcar membrii conducerii executive, căţăraţi ciorchine pe listele de candidaţi, nu par impacientanţi de perspectiva unei dezavuări generale care ar putea veni din partea membrilor electori, care, nu-i aşa?, în intimitatea cabinei de vot îşi pot vărsa năduful pe cei care n-au avut curajul - şi nici onoarea - să-şi asume eşecul filialei în alegerile locale şi să-şi prezinte cuvenita demisie... Sunt tot mai mulţi cei care nu cred în simulacrul votului electronic - şi bine fac - pentru că de la sloganul anilor `90 "Aţi minţit poporul, cu televizorul", cu care era apostrofat FSN, s-a ajuns ca şlagărul electoral al PSD în anul 2004 să fie acompaniat de refrenul "Aţi furat poporul, cu calculatorul". Surse din cadrul organizaţiei judeţene PSD ne-au declarat, însă, că zarurile sunt aruncate, ocupanţii primelor locuri fiind, din păcate, binecunoscuţi chiar înaintea deschiderii urnelor? electronice. Trecut de două ori prin umilinţa încasării doar a câtorva zeci de voturi, fie în nume propriu, la Conferinţa judeţeană de alegeri din 2002, fie în numele PSD, în acest an, la alegerile locale din Alparea, actualul preşedinte al organizaţiei, Gheorghe Sârb, ştie că o reeditare a acestor ?performanţe? la scrutinul intern din 5 septembrie ar fi sinonimă cu autoexcluderea din viaţa politică. Tocmai de aceea, înscrierea sa printre candidaţii pentru Camera Deputaţilor nu poate fi rodul hazardului ori al puterii de sacrificiu, ci mai degrabă al unei îndelungi chibzuinţe: instalarea sa în fruntea listei, validată democratic şi confirmată electronic, îi poate oferi o nesperată şansă de a schimba pălăria de prefect, mult prea mare, pe jobenul şi imunitatea de parlamentar. Ce vis mai măreţ pentru fostul frezor decât cel al încununării unei cariere politice, scurte, dar prolifice, cu un nesperat mandat de parlamentar? Într-o postură oarecum diferită, deoarece emite pretenţii la al doilea mandat consecutiv şi aspiraţii la o cameră parlamentară superioară, deputatul Mihai Bar speră ca sufragiul electorilor PSD să risipească controversele acumulate în jurul prestaţiei sale politice după ratarea calificării în turul II al competiţiei pentru Primăria Oradea. Un scor bun adjudecat în favoarea sa la alegerile interne ar demonstra că autorul scurtcircuitului PSD Bihor de la locale trebuie căutat în altă parte, cum tot în altă parte va fi nevoit să-şi îndrepte Mihai Bar paşii, dacă îl va lăsa peTeodor Maghiar să-i sufle locul I pe lista pentru Senat, ceea ce este mai mult decât previzibil, fostul rector al universităţii, în ciuda celor 69 de ani, abia aşteptând să mai "moţăie" încă patru pe băncile Parlamentului. Aflat între gură de lup şi gaură de tun, Mihai Bar a încercat, în plenul recentei Conferinţei judeţene extraordinare a PSD, să-şi pună la colţ "adversarul", reproşându-i jocul dublu şi murdar la care s-a pretat în campania pentru alegerile locale, când îşi declara susţinerea publică pentru contracandidatul său la Primăria Oradea. Din nefericire, nu a suflat nici o vorbă despre inepţia aceluiaş controversat "adversar", care, cu numai câteva minute mai devreme, se dădea iarăşi în stambă, ridicându-l pe semidoctul Gheorghe Sârb la statutul de om providenţial, care, vezi Doamne, "a reuşit să coaguleze organizaţia PSD Bihor". Ne aşteptam ca Mihai Bar să dea cu "cuţâtu-n piatră", acceptând provocarea şi voluptatea de a fi o zi vultur, în locul resemnării şi lehamitei unei vieţi de cioară, şi să puncteze magistral: Decât o asemenea coagulare, mai bine vărsare de sânge! Dar nu a fost singura dată când ne-a dezamăgit...