Mama copilului în vârstă de 12 ani, Horia Chiva, ucis pe trcerea de pietoni de pe Calea Aradului de un tânăr băut care a fugit de la locul accidentului, a protestat, ieri, alături de câţiva apropiaţi, în faţa Palatului de Justiţie din Oradea, după ce şoferul a fost lăsat în arest la domiciliu.

Accidentul în urma căruia Horia Chiva şi-a pierdut viaţa s-a produs la finele lunii iunie, pe Calea Aradului din Oradea. Şoferul vinovat a fugit de la locul accidentului şi s-a ascuns în curtea firmei unde lucra, fiind prins ulterior de Poliţie. În urma impactului violent, victima, un băieţel de 12 ani, a murit câteva zile mai târziu, la spital. Tânărul aflat la volan, Buciuman Alexandru Călin, în vârstă de 26 de ani, a fost identificat de poliţişti, care i-au găsit şi maşina. Şoferul băuse iar primele teste efectuate de poliţişti au ieşit pozitive şi la substanţe psihoactive. Analizele ulterioare au arătat că Buciuman consumase alcool dar nu şi droguri. Bărbatul a fost reţinut în aceeaşi zi pentru 24 de ore iar ulterior judecătorul de dreptul şi libertăţi a dispus arestarea sa pentru 30 de zile. Acuzat iniţial de săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală gravă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de Poliţie, după decesul copilului, anchetatorii au schimbat încadrarea juridică a faptei din vătămare corporală gravă în ucidere din culpă. Şoferul a fost cercetat în stare de arest preventiv până la sfârşitul săptămânii trecute, când Judecătoria Oradea a decis să schimbe această măsură cu cea a arestului la domiciliu. Nemulţumiţi de hotărârea instanţei, părinţii copilului alături de apropiaţi ai familiei au protestat, sâmbătă, în faţa sediilor parchetelor şi a instanţelor din Oradea. În aceeaşi zi, procurorii au contestat decizia Judecătoriei, decizia definitivă urmând să aparţină magistraţilor de la Tribunalul Bihor. Lucrurile nu s-au întâmplat însă aşa, şi asta pentru că, marţi, Tribunalul a sesizat Curtea de Apel Oradea, solicitând să fie desemnată o altă instanţă, egală în grad, după ce toţi judecătorii Secţiei penale de la Tribunal au formulat declaraţii de abţinere, invocând incompatibilitatea pentru că au judecat măsuri preventive în dosar, în faza de urmărire penală. Curtea de Apel Oradea a respins solicitarea, obligând astfel Tribunalul să judece. “În baza art.68 alin.(91) Cod procedură penală cu referire la art. 45 alin. (4) din Legea nr. 302/2022, respinge cererea formulată de Tribunalul Bihor privind desemnarea altei instanţe egale în grad în vederea soluţionării cauzei penale”, se arată în încheierea Curţii. Procesul a fost stabilit astfel, la Tribunalul Bihor, joi, zi în care mama copilului împreună cu apropiaţi ai familiei, au protestat, din nou, în faţa Palatului de Justiţie. “Am organizat acest protest pentru că vreau să trăiesc într-o ţară normală, să cred în justiţie, să cred în dreptate. Am nepoţi care trebuie să aibă un viitor şi nişte valori, aici în ţară, valori în care eu am început să nu mai cred. Nu mi se pare normal să primeze dreptatea lui sau scuzele lui tardive în faţa suferinţei mele, în faţa vieţii care a furat-o. Nu mi se pare normal să meargă acasă lângă mama lui. Şi copilul meu avea dreptul să stea lângă mama lui. Vreau să îl văd că stă după gratii, unde îi este locul. Vreau să văd că se face dreptate, mie şi familiei mele şi tuturor celor care am ţinut la el. Nu mai vreau justiţia să ţină cu infractorii. Justiţia trebuie să îşi facă treaba şi să facă dreptate”, a declarat, ieri, Luiza Chiva. Întrebată ce părere are despre felul în care s-au desfăşurat până acum lucrurile în dosar, mama copilului a susţinut că nu înţelege bâlbâielile. “Nu înţeleg bâlbâielile din justiţie. Nu ştiu ce se întâmplă, de ce se tergiversează lucrurile. Probe există suficiente şi toate sunt împotriva lui. Nu înţeleg de ce nu se face dreptate mai repede. Doresc să intru in sala de judecată, doresc să mă fac auzită dacă cineva o să mă asculte, măcar să intru acolo să văd şi eu persoana care mi-a furat copilul. Nu mi-am dorit să fiu aici, nu mi-am dorit să organizez acest protest, dar trebuie să o fac, este de datoria mea. Dacă altceva nu am putut să fac, asta pot”, a mai spus Luiza Chiva.