Familia tânărului ucis cu o motocoasă se teme că agresorul va scăpa cu o sentinţă favorabilă - Protest în numele fiului
Părinţii lui Gabriel Cudi, tânărul de 19 ani din Ţeţchea ucis cu o motocoasă de un vecin, au protestat, ieri, în faţa Palatului de Justiţie din Oradea, cu o zi înainte de pronunţarea unei sentinţe definitive în dosar.
Familia lui Gabriel Cudi şi-a început protestul miercuri dimineaţă. Cei doi părinţi, îmbrăcaţi cu tricouri negre cu chipul băiatului lor, au adus cu ei o pancartă cu portretul lui şi mesajul „Dreptate pentru Gabriel”, alături de o cutie cu medalii şi diplome câştigate la competiţiile de karate. Ei au declarat că se tem că judecătorii vor fi blânzi cu inculpatul, vecinul lor, asta după ce magistraţii au schimbat la termenul precedent încadrarea faptei, din omor în ucidere din culpă. Părinţii tânărului spun că vor rămâne în faţa Palatului de Justiţie până azi, când Curtea de Apel Oradea este aşteptată să pronunţe sentinţa definitivă. Judecătorii Tribunalului Bihor s-au pronunțat în 2 aprilie 2021, în cazul tânărului Gabriel Cudi, ucis cu o motocoasă în Țețchea. Întâmplarea a avut loc în 19 august 2017. Agresiunea a izbucnit după un conflict dintre tatăl vitreg al tânărului, Crăciun Tușe, și Vasile Onița. Cel din urmă tăia iarba din grădina lor cu o motocoasă. Între cei doi a izbucnit o ceartă care a degenerate, iar Gabriel Cudi a intervenit, fiind rănit de Oniţa cu motocoasa care funcţiona. Tânărul a suferit plăgi la nivelul toracelui și la mână. A fost trimis atunci şi elicopterul SMURD, însă, în ciuda efortului medicilor de a-l salva, tânărul de nici 20 de ani s-a stins. Autorul faptei, Vasile Onița Crăciun, a fost trimis în judecată în 2018 şi a fost condamnat anul acesta de instanța de fond la 10 ani de închisoare cu executare pentru omor. Bărbatul a fost obligat și la plata unor despăgubiri materiale și morale în valoare de 18.580 de lei și 100.000 de euro în favoarea mamei, surorii și bunicii victimei. Familia băiatului se teme însă că, după schimbarea încadrării faptei, din omor în ucidere din culpă, agresorul ar putea scăpa cu o pedeapsă de până în cinci ani de închisoare sau chiar să fie condamnat cu suspendare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.