Festivalul „Star Vivere Music Revolution” - Sara a câștigat Trofeul Festivalului
S-a lăsat cortina peste cea de-a IX-a ediție a Festivalului de muzică pop pentru copii și adolescenți, „Star Vivere Music Revolution”. Grand Prix-ul festivalului, în valoare de 1.000 de euro, a fost cucerit de Sara Natalia Tîrnoveanu, din Suceava. Mai jos, lista câştigătorilor pe categorii de vârstă.
Ediția cu numărul 9 a Festivalului de muzică pop pentru copii și adolescenți, „Star Vivere Music Revolution”, a avut loc la Oradea, în perioada 23-24 august, fiind organizată de Asociația Star Vivere, cu sprijinul Primăriei Oradea și în parteneriat cu Teatrul de Stat Regina Maria.
Evenimentul s-a desfășurat pe scena Teatrului Regina Maria și a reunit 80 de momente artistice ale copiilor veniți din toată țara. De la București la Baia Mare, Iași și Moinești, Timișoara, Cluj, Pitești, Constanța, Satu Mare, Arad, Ilfov, Baia Sprie, Suceava, fiecare zonă a fost reprezentată de școli și cluburi private de muzică. Structura grupelor a fost următoarea: 4-7 ani, 8-10 ani A și B, 11-13 ani, 14-16 ani A și B, 17+ și Grupuri.
Și de această dată, juriul a fost alcătuit din nume prestigioase ale show business-ului din România: începând cu Crina Mardare, cel mai în vogă vocal coach, antrenoarea vocilor de la Xfactor și mai nou al personajelor transformate în cadrul show-lui de la Antena 1 - „Te cunosc de undeva”, la Bella Santiago, filipineza câștigătoare a ediției din 2018 Xfactor România, cărora li se alătură una din cele mai impresionante voci de renume internațional, Cezar - The Voice, acompaniat de Doru Todoruț - Deep Central, precum și alte nume la fel de celebre, precum: Uddi, artist interpret, câștigător Xfactor România, compozitorul Mihai Alexandru și Doina Elena Bentu, organizatoarea celui mai longeviv festival de muzică pentru copii, „Ursulețul de Aur”, de la Baia Mare.
Grand Prix-ul festivalului, în valoare de 1.000 de euro, a fost oferit de Dunca Group talentatei concurente Sara Natalia Tîrnoveanu, de 9 ani, din Suceava. Totodată, au mai fost acordate premii I, II, III, mențiuni și premii speciale, fiecărei grupe.
După o zi de concurs incendiară, sâmbătă a urmat o Gală plină de emoții și bucurie, precum și recitalurile extraordinare ale artiștilor: Ilinca Băcilă, Uddi, Cezar - The Voice, Bella Santiago și Vivere!
Festivalul a fost transmis live, integral, pe pagina oficială de facebook Star Vivere Music Revolution și pe canalul youtube Vivere. (Foto: Remus TODERICI)
Comentarii
Nu există nici un comentariu.