Finanţarea este asigurată prin PNRR - Cinci oferte pentru microbuze electrice școlare
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că au fost depuse cinci oferte în cadrul licitației destinată achiziționării de microbuze electrice școlare, urmând evaluarea acestora și stabilirea unui câștigător. Vor fi achiziționate 25 de microbuze, valoarea totală estimată a acestora fiind de 30,2 milioane de lei, fără TVA.
„Perioada de depunere a ofertelor în cadrul licitației destinată achiziționării de microbuze electrice școlare s-a încheiat în această săptămână. Au fost depuse cinci oferte de companiile interesate: Inovum, C&I Eurotrans XXI, Aveuro International SRL, Pacific Tur și asocierea QEV Technologies și Amperio Energy”, a precizat CJ Bihor.
Finanțarea pentru aschiziţionarea celor 25 de microbuze electrice şcolare este asigurată din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, contractul de finanțare fiind deja semnat.
„În acest program sunt eligibile consiliile județene din țară, prin intermediul cărora, în parteneriat cu primăriile, școlile vor fi dotate cu microbuze electrice. Alocarea financiară totală este de 250 de milioane de euro, fără TVA, județului Bihor revenindu-i aproximativ 6 milioane de euro. În Bihor au fost încheiate parteneriate cu 25 de primării: Abram, Balc, Batăr, Borod, Budureasa, Bulz, Buntești, Copăcel, Diosig, Drăgești, Holod, Oșorhei, Pomezeu, Răbăgani, Săcădat, Sânmartin, Șimian, Șinteu, Șuncuiuș, Suplacu de Barcău, Tămășeu, Tăuteu, Tileagd, Tinca, Vadu Crișului. În fiecare comună va fi transferat câte un microbuz școlar”, menţionează administraţia judeţeană.
Consiliul Județean Bihor derulează un proiect similar cu finanțare guvernamentală, prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), prin intermediul căruia vor fi achiziționate încă 22 de microbuze școlare electrice, valoarea maximă eligibilă fiind de 25 de milioane de lei. Urmează lansarea procedurii de licitație.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.