Gratuități pentru turiștii care se cazează şi vizitează Oradea - Oferte speciale şi servicii gratuite
Luna trecută, Oradea a fost declarat cel mai sigur oraș din ţară în ceea privește modul în care a fost gestionată pandemia. Chiar și așa, pentru a atrage mai mulți turiști, Visit Oradea le oferă acestora o serie de gratuități.
Pentru a veni în întâmpinarea industriei de turism, care se confruntă acum cu provocări fără precedent din cauza pandemiei Covid 19, Visit Oradea (APTOR), cu suportul Muzeului orașului Oradea, Muzeului Țării Crișurilor și al Oradea Heritage, oferă tuturor turiștilor care vor fi cazați la una dintre unitățile de cazare clasificate din Oradea, pentru minim două nopți consecutive, următoarele beneficii: gratuitate la toate secțiile muzeale care aparțin de Muzeul Țării Crișurilor, Muzeul Orașului Oradea – Complex cultural, precum și la obiectivele turistice din administrarea Oradea Heritage: Muzeul Orașului Oradea – Cetatea Oradea; Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea; Memorialul „Rezistență și Represiune în Bihor”; Sinagoga Neologă Sion; Muzeul Art Nouveau din Casa Darvas La-Roche (începând cu inaugurarea sa preconizată pentru luna august); Muzeul Țării Crișurilor; Muzeul Memorial Aurel Lazăr; Muzeul Memorial Ady Endre și Muzeul Memorial Iosif Vulcan; transport gratuit pentru 48 de ore în întreaga rețea de transport public (OTL), contravaloarea biletelor de călătorie fiind suportată de Visit Oradea.
Pentru a eficientiza înregistrarea acestor gratuități și pentru comunicarea directă cu muzeele și serverele OTL, Visit Oradea, în parteneriat cu Oradea Tech Hub, a creat o aplicație online – oradealifenouveau.ro, care poate fi folosită de toate unitățile de cazare din oraș. De menționat că unitățile de cazare pot integra aceste gratuități în campanii proprii de promovare și de vânzare, în pachete cu cazare și alte beneficii, pentru a aduce valoare extra serviciilor oferite.
„Turiștii pot beneficia de aceste gratuități doar dacă vor fi înregistrați în aplicația oradealifenouveau.ro de către personalul hotelier”, menționează Mihai Jurca, directorul APTOR.
Potrivit acestuia, pentru obținerea gratuităților amintite mai sus, trebuie îndeplinite următoarele condiții: ședere de minim două nopți consecutive (nu se iau în considerare nopți cumulate din perioade diferite, ale aceluiași turist); ședere la una dintre unitățile de cazare clasificate din Oradea, partenere ale Visit Oradea în acest proiect (care au semnat protocolul de colaborare cu APTOR). Gratuitatea este oferită pentru fiecare turist în parte, așadar, dacă într-o cameră este cazată o familie cu un copil, toți cei trei se vor bucura de gratuități.
Perioada campaniei de gratuități este cuprinsă între 15 iulie 2020 – 30 septembrie 2020.
„Până la acest moment, 11 (unsprezece) din cele 32 de unități de cazare clasificate din Oradea și-au manifestat interesul pentru a lua parte la această campanie. Prin urmare, îi invităm și pe reprezentanții celorlalte unități care doresc să se înscrie în proiect să ne contacteze pe adresa de email: turism@oradea.ro sau la nr. de telefon: +40.359. 807.907, de luni până vineri, între orele 8.00 – 16.00”, menționează Mihai Jurca.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.