Grupul TGIE, European Food&Drinks, peste 52 milioane de euro (250 milioane de RON) plătite la bugetul de stat! - Ajutor uriaş pe timp de pandemie
Pandemia de coronavirus a bulversat întreaga lume şi pune la grea încercare în primul rând populaţia, dar şi sistemele medicale aflate în prima linie de apărare împotriva virusului ucigaş.
Pandemia de Covid-19 ucide oameni şi pune la grea încercare sistemele de sănătate publice, dar afectează puternic şi economia. O mică parte din angajaţi pot să lucreze de acasă, dar foarte multe companii şi-au încetat activitatea complet, trimiţând angajaţii în şomaj tehnic. În lupta cu acest adversar greu de identificat în proximitatea oamenilor, statele sunt nevoite să găsească soluţii pentru protejarea sănătăţii şi vieţii cetăţenilor, dar, în acelaşi timp, şi pentru contracararea efectelor economice negative generate de măsurile luate pentru contracararea pandemiei.
Criza economică bate la uşă
Unele domenii economice sunt direct afectate, altele cad precum piesele de domino, ca urmare a dependenţei unora de celelalte. Industria este grav afectată, domeniul HoReCa oprit total, sectorul IMM aproape paralizat, şomajul în creştere, încasările la bugetul de stat sunt în cădere liberă... iar statul trebuie să găsească resurse financiare pentru a face faţă presiunii sociale. Astfel, doar în judeţul Bihor, peste 600 de firme au trimis în şomaj tehnic peste 5.000 de angajaţi, iar numărul contractelor individuale de muncă suspendate la nivelul județului a crescut cu aproape 28.000, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
ANOFM are, în acest moment, 34.000 de solicitări pentru şomaj tehnic de la companii pentru 298.000 de angajaţi, iar Agenţiile Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială au înregistrat puţin peste 35.000 de cereri (PFA, DDA, întreprinderi individuale etc.)
952.929 de contracte individuale de muncă au fost suspendate, de la intrarea în vigoare a stării de urgență (16 martie), până în prezent, potrivit cifrelor Inspecției Muncii date luni publicității de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS).
Amânările la plata unor categorii de impozite şi taxe, luate de guvernanţi în contextul Ordonanţelor Militare de Urgenţă, au generat un recul puternic al încasărilor la bugetul de stat, iar statul are nevoie de resurse financiare pentru a putea plăti pensiile, salariile şi a asigura sistemul sanitar cu materialele necesare pentru a trece peste acest moment de cumpănă.
Peste 52 milioane euro (250 milioane RON) la bugetul de stat
În tot acest peisaj în care viitorul devine incert, dacă nu chiar sumbru, există companii care depun eforturi serioase pentru găsirea unor soluţii de continuare a activităţii, implicit cu toată responsabilitatea pe care o au faţă de angajaţi şi faţă de comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea.
Astfel, în perioada decembrie 2019 - martie 2020 companiile cunoscute de opinia publică ca făcând parte din Grupul Transilvania General Import-Export, European Food&Drinks au plătit bugetului de stat impozite şi taxe reprezentand echivalentul a peste 52 milioane de euro (peste 250 milioane de RON). Doar în ultima lună echivalentul achitat către stat a fost de aproximativ 21 milioane euro (100 milioane RON), un efort semnificativ în asigurarea resurselor financiare atât de necesare în aceste momente dificile pentru întreaga societate. Câte spitale ar putea fi construite sau dotate cu aparatură performantă, medicamente sau alte materiale atât de necesare în această perioadă?!
Acum, când presiunea pe bugetul de stat, pe cel al sănătăţii, pe plata pensiilor şi a ajutorului de şomaj este enormă, aceste fonduri sunt o adevărată gură de oxigen pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare generate de pandemie. Este o perioada delicată pentru toată lumea, în care aceste companii fac eforturi pentru păstrarea locurilor de muncă, cu tot ce implică grija pentru asigurarea normelor de protecţie a sănătăţii angajaţilor şi a familiilor acestora. Iar dacă aceste companii generează fonduri consistente pentru acoperirea nevoilor generate de pandemia de Covid-19, şi statul ar trebui să protejeze aceste companii care nu cer, ci oferă.
Sprijiniţi producătorii interni!
Este o perioadă a asumării unei responsabilități enorme, atât din partea celor care sunt direct implicaţi în gestionarea acestei crize de sănătate, cât şi din partea celor care susţin economia românească.
În acest moment economia naţională are interesul şi nevoia să promoveze producătorii autohtoni, care aduc valoarea adăugată mare în ţară şi care vor fi motorul relansării economiei româneşti. Consumatorii trebuie să înţeleagă acum implicaţiile negative ale dependenţei majore de importuri şi să se orienteze spre producătorii autohtoni, spijinindu-i şi scurtând lanţul de aprovizionare; cumpărând de la un producător autohton, îl ajuţi să funcţioneze, să-şi păstreze angajaţii, să plătească taxe şi impozite din care se finanţează apoi plata pensiilor, a sistemului de sănătate – un cerc care se închide benefic în interesul nostru al tuturor – doar împreună ne facem bine.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.