Spectacolul Ansamblului Profesionist Crişana dedicat Micii Uniri se va desfăşura, până la urmă, pe scena Teatrului, nu la Filarmonică, aşa cum fusese anunţat vineri. După discuţiile aprinse din cadrul conferinţei de presă în care a fost prezentat spectacolul, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor i-a convocat vineri după-amiază pe directorii celor două teatre pentru soluţionarea problemei.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor, Adrian Simon, a anunţat sâmbătă, 13 ianuarie, că spectacolul dedicat Unirii Principatelor Române, pregătit de Ansamblul Artistic Profesionist Crişana şi regizat de actorul Eugen Ţugulea, se va desfăşura în sala mare a Teatrului, în data de 24 ianuarie, de la ora 19.00, „aşa cum era programat iniţial”. Reamintim că vineri, în conferinţa de presă în care a fost anunţat spectacolul, directorul Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu, menţiona că acesta se va desfăşura la Filarmonica de Stat deoarece, în 24 ianuarie, sala teatrului era rezervată pentru repetiţiile trupei Teatrului Szigligeti, care trebuie să pregătească premiera din 26 ianuarie. „Suntem două instituții, și faptul că în lunile noiembrie-decembrie programul Teatrului Regina Maria a fost unul foarte încărcat - am fost plecați la festivaluri, am jucat mult - și, ca atare, am perturbat, puțin, programul piesei care se pregătea în timpul respectiv și am amânat premiera pentru luna ianuarie, în data de 21. Prin urmare, și Teatrul maghiar a trebuit să-și amâne premiera, care venea imediat după premiera noastră. Ne-am bucurat de înțelegerea lor, noi având o colaborare foarte bună, în care ne împărțim corect, și după necesități, zilele la scenă. Așadar, premiera colegilor de la Teatrul maghiar este în 26 ianuarie. Nu e pusă în 26, pentru a ne complica pe noi, ci pentru că așa a trebuit să fie”, a explicat Vulcu, adăugând că nu este ceva nou faptul că Teatrul Regina Maria organizează un spectacol la Filarmonică. Actorul Eugen Ţugulea a replicat că data de 24 ianuarie „este cel de-al doilea cel mai important eveniment din istoria poporului român. Am fost invitat să fac acest spectacol, m-am simțit foarte măgulit de acest lucru, și am gândit spectacolul știind că, în mod normal, spectacolul îl ținem «Acasă». Pentru mine, «Acasă» înseamnă acest edificiu în care ne aflăm. Am aflat, ulterior, că nu se ține acasă, pentru că sunt niște repetiții ale colegilor de la colectivul maghiar”. El a adăugat că, „așa cum dumnealor, la 15 martie, și-au serbat Ziua Națională a Maghiarilor de Pretutindeni în această sală, noi, colectivul Teatrului Regina Maria suntem cel puțin în aceeași măsură îndreptățiți să ne onorăm Ziua Națională, pentru că 24 ianuarie e Zi Națională, în sala noastră. Ni s-a spus că nu se poate”. În semn de protest, actorul le-a adus la cunoștință celor prezenți că în cazul în care doleanța lor nu este respectată, spectacolul din 24 ianuarie se va ține în fața Teatrului. Pentru soluţionarea problemei, preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, i-a convocat la discuţii pe directorul Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu, şi pe şefa Teatrului Szigligeti, Czvikker Katalin. „În urma întrevederilor avute ieri după-amiază (n.r. – vineri după-amiază) de către dl Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean, cu directorii celor două instituții de teatru subordonate, doamna Czvikker Katalin și domnul Daniel Vulcu, s-a ajuns la un consens privind modalitatea de interpretare a spectacolelor de la sfârșitul acestei luni. Astfel, s-a stabilit că spectacolul „Pe al nostru steag e scris Unire”, regizat de maestrul Eugen Țugulea, va avea loc miercuri, 24 ianuarie 2018, cu începere de la ora 19.00, pe scena Teatrului Regina Maria”, menţionează purtătorul de cuvânt al CJ Bihor, Adrian Simon.