Împrejmuirile de la Grădinița cu program prelungit nr. 28, situată pe Aleea Onisifor Ghibu, nr. 16, și de la Grădinița cu program prelungit nr. 31, situată pe str. Decebal, nr. 43, se află în curs de execuție.

Pe o lungime de 102 ml a fost refăcută tencuiala soclului și vopsită confecția metalică (frontul stradal al imobilului), iar pe 282 ml a fost desfăcută împrejmuirea veche, gardul de pe celelalte laturi ale imobilului fiind fără fundație și cu gard din plasă de sârmă. Pe aceste laturi se execută o împrejmuire nouă cu soclu și gard din confecții metalice. Totodată, s-a creat un nou acces pietonal dinspre strada Peneș Curcanul.

De asemenea, se află în curs de execuție împrejmuirea la Grădinița cu program prelungit nr. 31, situată pe str. Decebal, nr. 43. Și aici s-a executat fundația necesară, bordură și stâlpi de beton, confecția metalică pentru gard aflându-se în lucru și urmând să fie montată. Lungimea totală a noi împrejmuiri va fi de 168 ml. Pentru uniformizarea zonei, gardul este executat în oglindă cu gardul Bisericii Emanuel.

Lucrările sunt executate prin Direcția Patrimoniu Imobiliar pe reparații curente. La Grădinița nr. 28, sunt executate de Amina Lux, valoarea acestora fiind de puțin peste 209 mii lei, iar la Grădinița nr. 31 de Selegean Construct, valoarea acestora este de 159 de mii de lei.