Fundația Comunitară Oradea și Europe Direct Oradea continuă, în luna aprilie, seria atelierelor de birdwatching gratuite și destinate familiilor. Următoarele ateliere vor avea loc în 22 aprilie și 29 aprilie, începând cu ora 10.00.

„Activitatea are loc în Parcul Libertății și este gândită pentru a oferi o oportunitate de petrecere a timpului liber în familie, sub forma unor activități de explorare și cunoaștere a mediului înconjurător”, anunță Sebastian Lajos, manager proiect Europe Direct Oradea.

Potrivit acestuia, participanții vor avea parte de un tur ghidat, condus de educatorul de mediu, Sofia Szabo. Cu acest prilej, cei prezenți vor avea ocazia de a se familiariza cu echipamente de observare de specialitate, cultivându-și astfel și alte abilități precum comunicarea sau atenția la detalii.

„Observând varietatea de păsări în habitatul lor natural din Parcul Libertății, familiile înscrise vor putea constata biodiversitatea orașului nostru cu propriile simțuri. Cei interesați vor avea, de asemenea, oportunitatea de a contribui la menținerea unui mediu prietenos păsărilor, construind hrănitoare pentru acestea”, mai spune Sebastian Lajos.

Atelierul de Birdwatching face parte din proiectul „Un parc pentru cOMunitate” al Fundației Comunitare Oradea. Partenerul atelierului de Birdwatching este Asociația Grund Community.