În 30 septembrie, termen scadent pentru plata impozitului
Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Oradea reaminteşte contribuabililor că termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente semestrului al II-lea al anului curent (ultima scadență a anului 2026) este 30 septembrie.
„Recomandăm contribuabililor să-și achite la termen impozitele şi/sau taxele datorate pentru: clădiri, teren şi mijloace de transport astfel încât să nu fie nevoiţi să plătească majorări de întârziere. Nivelul acestora este de 1% din cuantumul impozitelor neachitate în termen, calculat pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Totodată, recomandăm cetățenilor să acceseze serviciile de plată online pentru a economisi timp și pentru a reduce aglomerația de la ghișee”, transmite municipalitatea orădeană.
Pentru a evita aglomerația de la ghișeele de încasare din Centrul pentru relații cu publicul, Primăria Oradea reamintește contribuabililor, persoane fizice sau juridice, modalitățile de plată pe care le oferă administrația locală.
Astfel, plata online poate fi făcută pe site-ul Municipiului Oradea - www.oradea.ro - Secțiunea „Ghișeul Online”. Serviciul de plată online permite accesul pe baza codului numeric personal pentru persoane fizice, a codului fiscal pentru persoane juridice, sau user și parolă, iar plata se realizează fără comision.
De asemenea, se mai poate plăti prin intermediul site-ului www.ghiseul.ro - Plata taxelor şi impozitelor locale prin intermediul acestui site se face fără comision, sau prin aplicația MobilePay, aplicația pentru dispozitive mobile cu sistem de operare Android. Sistemul este dezvoltat pentru administrarea plăților electronice, efectuate cu card bancar prin internet, aferente obligațiilor fiscale datorate de contribuabili persoane fizice sau juridice către bugetul local, precum şi a amenzilor contravenționale şi amenzilor de parcare. Plata taxelor şi impozitelor locale prin intermediul acestui sistem se face fără comision.
Totodată, plata impozitului se poate efectua în numerar sau cu cardul la partenerii municipiului Oradea: prin automatele de plată SelfPay amplasate oriunde în țară; prin Unităţile Direcţiei de Poştă (Piața Unirii, nr. 1 - ghişeul nr. 7 din Sala Ghișeelor - Birou Poșta Română; str. Roman Ciorogariu nr. 12 - Oficiul nr. 1; str. Piaţa Bucureşti nr. 3 - Oficiul nr. 2; str. Jules Cazaban nr. 34 - Oficiul nr. 7; B-dul Dacia nr. 110 - Oficiul nr. 9; str. Dimitrie Cantemir nr. 85 - Oficiul nr. 10). Plata prin ordin de plată sau foaie de vărsământ se poate realiza la orice bancă, specificând pe documentul de plată următoarele: datele de identificare ale Municipiului Oradea (CUI : 4230487); denumirea impozitului şi contul IBAN deschis la TREZORERIA ORADEA (informaţia se găseşte pe site-ul www.oradea.ro, secţiunea de sus a paginii de web - Taxe și impozite - Modalități de plată și de comunicare - Conturi IBAN); datele de identificare a contribuabilului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.