Primăria Oradea a primit miercuri, 19 noiembrie, vizita unui grup de elevi din Germania, participanți la un proiect de mobilitate Erasmus+, desfășurat în perioada 16–21 noiembrie 2025.

Elevii provin de la Coppernicus Gymnasium Norderstedt și se află la Oradea în cadrul unui parteneriat educațional cu Liceul „Mihai Eminescu” Oradea, având ca temă „Forms of Democracy in School: A Comparison Between Romania and Germany”.

„Grupul de elevi și profesori a fost primit de către primarul Oradiei, Florin Birta, care le-a prezentat modul în care administrația locală colaborează cu instituțiile de învățământ din oraș și direcțiile strategice de investiții în infrastructura educațională. Primarul a subliniat faptul că municipiul Oradea consideră educația o prioritate, motiv pentru care, în ultimii ani, au fost realizate investiții consistente în modernizarea școlilor, grădinițelor și liceelor, precum și în dezvoltarea unor campusuri educaționale moderne”, menţionează Primăria Oradea.

În cadrul discuțiilor, edilul a evidențiat importanța valorilor democratice, rolul participării civice a tinerilor și necesitatea consolidării colaborării între națiunile europene. El a subliniat că schimburile educaționale precum cele oferite de programul Erasmus+ reprezintă un instrument esențial în construirea unei Europe unite, bazată pe înțelegere, cooperare și respect reciproc.

Primarul Florin Birta a vorbit și despre impactul investițiilor străine în Oradea, despre modul în care acestea contribuie la dezvoltarea orașului și despre deschiderea administrației locale față de parteneriate internaționale, educaționale și economice.

„Elevii germani au adresat întrebări privind funcționarea administrației locale, proiectele de dezvoltare urbană, participarea cetățenilor la procesele decizionale și programele dedicate tinerilor, manifestând un interes deosebit pentru comparațiile între sistemele democratice din România și Germania — tema centrală a proiectului lor. Primăria Oradea încurajează astfel de inițiative și rămâne deschisă colaborărilor internaționale care susțin educația, schimbul de bune practici și consolidarea unei culturi democratice solide în rândul tinerilor”, precizează municipalitatea.