În curs de amenajare - Două terenuri virane, transformate în spații verzi
Municipalitatea orădeană a anunţat că, în cadrul unui proiect de responsabilitate socială, o companie privată și-a asumat amenajarea terenului situat la intersecția str. Barcăului cu str. Oneștilor. De asemenea, Compania de Apă Oradea va amenaja un teren situat în jurul sondei Transgex din zonă.
O companie privată va amenaja un teren în suprafață de 3.450 mp, situat la intersecția str. Barcăului cu str. Oneștilor. Acest spațiu era înainte un teren viran neîngrijit, pe care funcționa un centru de colectare a fierului vechi. Printr-un acord de parteneriat încheiat între Primăria Oradea și compania privată, aceasta din urmă va transforma spațiul viran într-o zonă verde îngrijită. Astfel, terenul va fi însămânțat cu gazon, urmând să fie amenajat cu plante perene, plante curgătoare, arbuști și 20 de arbori mari din specia carpin, arțar și celtis. După recepția lucrărilor va fi încheiat un contract de sponsorizare pe o perioadă de un an, cu posibilitatea prelungirii cu acordul părților. Lucrările vor fi finalizate în cursul lunii noiembrie. Tot aici, Primăria Oradea, prin Direcția Tehnică, a amenajat un trotuar care facilitează trecerea de la trecerea de pietoni de pe str. Barcăului spre str. Oneștilor.
Totodată, Direcția Tehnică amenajează intrarea la sonda Transgex și postul Trafo, situate între str. Zărandului și str. Barcăului. Amenajarea va consta în realizarea unui acces și a unei platforme asfaltate până în fața sondei și a punctului Trafo. Suprafața din jurul acestora, de 2.312 mp, a fost dată în administrare Companiei de Apă, urmând ca aceasta să amenajeze tot în cadrul unui proiect de responsabilitate socială un spațiu verde.
În prezent, terenul a fost decapat la 15 cm sub nivelul drumului, urmând să fie adus pământ fertil, după care se va monta instalația de irigare și se va trece la însămânțarea terenului și plantarea de arbori și arbuști. Și aici lucrările vor fi gata în cursul lunii noiembrie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.