În cursa pentru șefia Ambulanței au mai rămas doi
Concursul pentru șefia Serviciului de Ambulanță Județean Bihor este la jumătate. După primele probe, cea de dosare și cea scrisă, au mai rămas două persoane: actualul manager interimar, Liciniu Venter, și, surpriză, Daniela Petrișor, care a contestat decizia de eliminare la prima probă și... a câștigat.
La Ambulanță lucrurile se desfășoară normal. Așa susține actualul manager interimar, care este convins că lupta pentru șefia serviciului nu are impact asupra felului în care își fac treaba angajații. Deocamdată, doar două dintre cele patru probe au fost parcurse, suficient ca doi dintre concurenți să fie eliminați. La proba scrisă, cea mai mare notă a luat-o Liciniu Venter (8.80), urmat de Daniela Petrișor (8.40). Petrișor a revenit în concurs după ce a contestat eliminarea de la proba de dosare, eliminare cauzată de faptul că este cercetată într-un dosar penal. Ceilalți doi concurenți, Remus Cacuci și Eugen Matei, au picat proba scrisă, luând 5.80, respectiv 6.80. „Nu a fost o probă foarte grea. Cine a citit, a știut”, a spus, pentru Crișana, Liciniu Venter. Ultimele două probe ale concursului, susținerea proiectului managerial și interviul, vor avea loc pe 30 și 31 ianuarie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.