Atmosferă frumoasă sâmbătă în Parcul Libertății. În jur de 15 copilași, mai măricei sau cu suzete, se adunaseră în jurul statuii lui Szacsvay Imre pentru a desena. Atelierul a fost susținut de instructori din cadrul Asociației Grund Community materialele necesare fiind oferite gratuit fiecărui participant.

Nu doar evenimentele de anvergură fac ca Oradea să fie un loc în care se poate trăi frumos. Micile evenimente, organizate de oameni inimoși, în spații publice, cu scopul a de dezvolta creativitatea celor mici intră și ele în această categorie. Din acest ciclu sunt și evenimentele organizate de Fundația Comunitară Oradea și susținute de instructori din cadrul Asociației Grund Community. Ultimul dintre ele, „Școala din parc. Ateliere pentru natură”, a avut loc sâmbătă, de la 11.00 la 13.00, și a fost o reală bucurie pentru cei mici.

„Facem aceste evenimente de două ori pe lună, de doi ani deja. În esență sunt activități cu copiii, activități de învățare, în care micuții sunt îndemnați să dea frâu liber creativității. Evenimentele sunt organizate prin intermediul Fundației Comunitare iar cei mici se înscriu pe pagina noastră pentru eveniment. Dacă nu se înscriu și totuși vin la eveniment, îi primim cu plăcere. Înscrierea ne ajută doar să estimăm câți copii vor veni. La evenimentul organizat săptămâna trecută au fost 30 de copii, dar, fiind organizate afară, depind mult de vreme. Vom continua și pe perioada școlară. Mai organizăm și alte activități, cum sunt tabere pentru copii la ferma din Santăul Mic”, a declarat, pentru Crișana, John Stanley unul dintre fondatorii Asociației Grund Community.         

Prin proiectul „Școala din parc. Ateliere pentru natură”, Fundația Comunitară Oradea dezvoltă acele valori și atitudini care stau la baza unei societăți sustenabile, prin educație, în mod interactiv și aplicat. Proiectul face parte dintr-un mix tematic de dezvoltare durabilă în jurul zonei Parcului Libertății, caracterizat de activități de plantări, îngrijirea parcului, ateliere și campanii de conștientizare despre importanța protecției mediului.