Artiști de talie internațională și un program muzical spectaculos fac parte din Sounds of Oradea Festival 2025.

Ediția din acest an a festivalului va fi deschisă în 13 iunie, ora 20.30, de extraordinara soprană Sofía Esparza – o prezență strălucitoare pe marile scene ale lumii, alături de tenorul José Luis Sola Zudaire, sub bagheta dirijorului David Giménez Carreras.

Programul SO Festival 2025 continuă în 14 iunie, de la ora 20.30, la Teatrul Regina Maria, cu o seară italiană de operă, pe scenă urcând Soprana Dušica Bijelić, alături de Quartetto Lirico Italiano – un ansamblu cameral dedicat interpretării autentice a operei în stilul muzicii de cameră. Dušica Bijelić, cu o formare muzicală la Viena, Roma și New York, este o artistă de renume internațional, având concerte pe marile scene ale Europei, Asiei și Americii.

În data de 15 iunie, de la ora 20.30, Bazilica Romano-Catolică va găzdui un spectacol cu adevărat unic Mischa Maisky și trio-ul său. Celebrul violoncelist a încântat spectatorii din capitalele muzicii clasice, cum ar fi Londra, Paris, Berlin, Viena, New York, Tokyo. Artistul este un colaborator de prestigiu al Deutsche Grammophon, o casă de discuri renumită de muzică clasică.

Cele trei seri de spectacol promit să transforme inima orașului Oradea în capitala muzicii clasice, oferind publicului o experiență de neuitat.

Biletele pentru Sounds of Oradea Festival au fost puse în vânzare online pe bilete.ro începând de astăzi, 8 mai: https://www.bilete.ro/categorii/concerte/festivalul-sounds-of-oradea/  Numărul biletelor este limitat, de aceea publicul este invitat să le procure din timp!

Sounds of Oradea Festival (SO Festival) este conceput și organizat de către Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) și Primăria Municipiului Oradea.