În perioada 31 decembrie - 2 ianuarie - Programul tramvaielor şi autobuzelor
OTL a anunţat care va fi programul de circulaţie al mijloacelor de transport în comun şi al punctelor de vânzare a biletelor şi abonamentelor în perioada 31 decembrie - 2 ianuarie.
Azi, 31 decembrie, tramvaiele circulă conform programelor valabile în zilele lucrătoare cu vacanţă. Tramvaiele se vor retrage din circulaţie în intervalul orar 19.00 - 20.00.
Autobuze circulă după programele valabile în zilele lucrătoare cu vacanţă şi se vor retrage din circulaţie în intervalul orar 19.00 - 20.00, cu următoarele excepţii: linia 19 - ultima cursă pleacă de la ERA Shopping Park la ora 18.30; linia 23 - ultima cursă pleacă de la ERA Shopping Park la ora 18.45; ultimele curse de la Magazinul Auchan - pe liniile 20, 21N şi 21R pleacă la ora 18.30; linia 22 - ultima cursă pleacă de la Remarkt la ora 18.15; linia 30 - ultima cursă pleacă de la Magazinul Leroy Merlin la ora 17.20; pe liniile 31 şi 32 se vor efectua numai cursele de dimineaţă şi de la amiază; pe liniile expres 33, 34 şi 35 se vor efectua numai cursele de dimineaţă; pe liniile metropolitane se va circula conform programelor de circulaţie valabile în zilele de duminică şi sărbători legale, dar se vor retrage în intervalul orar 19.00 - 20.00; pe linia transfrontalieră Oradea - Biharkeresztes, ultima cursă se va efectua cu plecare de la Auchan la ora 15.40.
Sâmbătă, 1 ianuarie, tramvaiele vor circula conform programelor valabile în zilele nelucrătoare, intrând pe trasee începând cu ora 7.00. Autobuzele vor circula conform programelor valabile în zilele de sărbători legale. Autobuzele vor intra în circulaţie începând cu ora 7.00, cu excepţia următoarelor linii: linia 13 va avea program de circulaţie începând cu ora 6.00, pentru asigurarea transportului cadrelor medicale către, şi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă; pe liniile 19, 20, 21N, 21R, 22, 23, 26, 29, 30, 31, 32, 33, 34 şi 35 - nu se efectuează curse; pe liniile metropolitane se va circula, începând cu ora 7.00, conform programelor de circulaţie valabile în zilele de duminică şi sărbători legale; pe linia transfrontalieră Oradea - Biharkeresztes nu se vor efectua curse.
Duminică, 2 ianuarie, tramvaiele vor circula conform programelor valabile în zilele nelucrătoare, iar autobuzele, conform programelor valabile în zilele de duminică şi sărbători legale, cu următoarele excepţii: pe liniile 20 şi 21 N - primele curse vor ajunge la Magazinul Auchan la ora 7.41; pe linia 21R - prima cursă va ajunge la Magazinul Auchan la ora 8.24; pe liniile expres 33, 34 şi 35 - nu se efectuează curse; pe liniile metropolitane se va circula conform programelor valabile în zilele de duminică şi sărbători legale; pe linia transfrontalieră Oradea - Biharkeresztes se va circula conform programului valabil pentru fiecare zi.
În ceea ce priveşte punctele de vânzare a titlurilor de călătorie, acestea vor fi deschise după următorul program: în 31 decembrie 2021 - program pentru zile lucrătoare; în 1 ianuarie 2022, toate punctele de vânzare vor fi închise; în 2 ianuarie 2022 - program pentru zilele de duminică.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.