În urma solicitării lucrătorilor din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Borș, miercuri, 9 iunie, a fost identificat un transport de 16.290 de kilograme deşeuri textile.

 

În seara zilei de miercuri, 9 iunie, în urma solicitării lucrătorilor din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Borș, a fost identificat un transport de 16.290 kilograme textile/îmbrăcăminte/încălţăminte, la punctul de trecere a frontierei Borş I, expediat din Germania către România.

„Conform documentelor prezentate și a verificărilor efectuate, transportul de textile/îmbrăcăminte/încălţăminte a fost efectuat de către o persoană juridică din România către o persoană juridică din judeţul Cluj. Certificatul de dezinfecţie prezentat avea modificări ale datelor înscrise. Confecţiile prezentau o uzură avansată şi erau amestecate în saci (lenjerie intimă, ciorapi, prosoape, încălţăminte etc.). Drept urmare, nu i s-a permis intrarea în ţară, fiind dat în consemn la punctele de trecere a frontierelor”, anunță, printr-un comunicat de presă, reprezentanții Gărzii de Mediu Bihor. Aceștia atrag atenţia persoanelor juridice care achiziţionează din afara României textile de tip second hand să prezinte un certificat de dezinfecţie, conform şi certificat de calitate/conformitate, prin care rezultă că aceste articole pot fi reutilizate.