Incendiu la o clădire în care se aflau butelii cu oxigen și acetilenă - Misiune periculoasă a pompierilor orădeni
Pompierii orădeni au prevenit, azi, producerea unei deflagrații, pe strada Eroul Marius Cosma din municipiu, acționând la o temperatură de aproximativ 750 grade, pentru evacuarea unor butelii cu acetilenă și oxigen aflate în subsolul incendiat al unei clădiri.
ISU Bihor a fost sesizat, la ora 13.28, cu privire la producerea unui incendiu la subsolul unei clădiri situate pe strada Eroul Marius Cosma din Oradea, apelantul precizând faptul că în interior se află 6 butelii: 4 cu acetilenă și 2 cu oxigen. „Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată au intervenit, de urgență, echipajele Detașamentului 1 Oradea, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare, respectiv un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Echipajele de pompieri au intervenit concomitent pentru stingerea incendiului și evacuarea buteliilor, împiedicând producerea unei deflagrații, după care au acționat la fața locului, până în jurul orei 14.50, pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului”, a precizat lt.col.Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de utilizarea unui aparat de tăiere, fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor. Au ars deșeuri aflate în subsolul clădirii. Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.