Un incendiu a izbucnit ieri dimineaţă, la o fabrică de mobilă din Beiuş, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale pentru stingerea flăcărilor. Din fericire, nu au existat persoane rănite.

         Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, ieri, în jurul orei 7.40, prin numărul unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o fabrică de mobilă situată pe strada Traian din municipiul Beiuș. „La locul indicat de apelant  au fost mobilizate de urgență, patru echipaje de pompieri militari din cadrul Secției de Pompieri Beiuș, care au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă și cu o ambulanță de tip B2. În urma executării recunoaşterii, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă și fum dens, la una din cele patru hale ale fabricii, în care era amenajată Secția de pulverizat și lăcuit, existând un risc ridicat de extindere a flăcărilor la celelalte trei hale din incinta clădirii”, a precizat mr. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor. Forţele de intervenţie au acţionat simultan pentru stingerea incendiului şi pentru protecţia halelor învecinate, reușind să împiedice dezvoltarea acestuia în interiorul construcției.  Acţiunea de stingere, care a durat  peste două ore, a fost îngreunată de existenţa unei cantități mari de materiale combustibile (lacuri, diluanți, elemente de mobilier), care au favorizat dezvoltarea, pe timpul arderii, a unor temperaturi înalte şi degajarea unei cantităţi mari de gaze şi fum. Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite, împiedicând propagarea acestuia la celelalte hale, reușind astfel să salveze bunurile și echipamentele din Secția de prelucrare, respectiv din Secția de montaj. Ca urmare a producerii evenimentului, au ars instalația de pulverizat lac, cu echipamentul aferent și două pompe de pulverizare. Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un scurtcircuit determinat de un cablu electric defect. Din fericire, nu au existat persoane rănite.