O cabană din Vârciorog s-a făcut scrum în urma unui incendiu violent. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

Pompierii au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru stingerea unui incendiu care a mistuit o cabană de lemn și pentru salvarea unei alte cabane aflate la mai puțin de trei metri de focare.

Incendiul a izbucnit la o cabană de lemn situată în localitatea Vârciorog. Pompierii militari au constatat că flăcările se manifestau violent şi generalizat la nivelul întregii cabane, existând un risc ridicat de propagare la o altă cabană din curte, situată la mai puțin de trei metri de focare.

„Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, pompierii militari au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, pe care le-au realimentat cu apă din pârâul aflat în apropiere, misiunea desfășurându-se în condiții dificile, la o temperatură foarte scăzută, pe timp de noapte, cu vizibilitate redusă, în prezența unei cantități mari de fum și gaze degajate de arderea violentă și rapidă, favorizată de cantitatea mare de materiale combustibile din structura constructivă a cabanei și din interiorul acesteia”, arată ISU Bihor.

Incendiul a fost stins în aproximativ o oră. Ca urmare a producerii incendiului, a ars întreaga cabană. Echipajele de pompieri au reușit să salveze din calea flăcărilor clădirea învecinată, construită pe o suprafață de 130 de metri pătrați. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile. Nu au existat persoane rănite, adultul și cei trei copii aflați în cabană în momentul izbucnirii incendiului ieșind la timp.