Începând de luni, 29 iunie - DASO deschide „Creșa de Vară”
La inițiativa conducerii Primăriei Oradea, pe perioada vacanței de vară (iulie-august) s-a dispus înființarea „Creșei de vară”.
Direcţia de Asistenţă Socială Oradea (DASO) anunţă că, la inițiativa conducerii Primăriei Oradea, ca formă de sprijin pentru orădenii care nu au altă alternativă de supraveghere a copiilor de vârstă antepreșcolară și care au fost înscriși în anul școlar 2019-2020, pe perioada vacanței de vară (iulie-august), s-a dispus înființarea „Creșei de vară”.
„Acest demers derivă din grija pe care o purtăm pentru copiii dumneavoastră și pentru a veni în sprijinul părinților care reîncep serviciul, neavând în această perioadă alternative de supraveghere a copiilor de vârstă antepreșcolară, înscriși și admiși pentru a frecventa creșele în anul școlar 2019-2020. Facem precizarea că acest serviciu – Creșa de vară este furnizat temporar (pe perioada verii) și nu este asimilat procedurii de înscriere în anul școlar viitor 2020 – 2021”, anunță Arina Moș, directorul executiv al DAS Oradea.
Potrivit acesteia, pentru a beneficia de serviciile de creșă, părinții se vor adresa în perioada 22 – 24 iunie 2020, creșei la care copilul a fost înscris și admis în anul școlar 2019-2020, cu o solicitare, însoțită de următoarele documente: carte de identitate (fotocopie și original) a ambilor părinți; adeverință de la locul de muncă pentru ambii părinți, din care să rezulte că sunt activi profesional, respectiv nu au contractul de muncă suspendat; adeverință medicală de reintrare în colectivitate a copilului, prin care se confirmă că este clinic sănătos și poate frecventa colectivitatea creșei; examenul coproparazitologic al copilului.
Criteriile de departajare sunt: ordinea depunerii cererii (cu condiția ca dosarul să fie complet) și domiciliul stabil în municipiul Oradea al ambilor părinți.
De menționat că micuții care nu au schema de vaccinare completă și copiii cu boli infectocontagioase acute nu vor putea fi primiți în creșă; părinții trebuie să măsoare temperatura copilului înainte de a fi adus la creșă, iar în situația în care aceasta depășește 37,3 grade Celsius și copilul are simptome respiratorii, nu va fi adus la creșă; transferul de obiecte sau echipamente între casă și unitate trebuie limitat la ceea ce este strict necesar: haine de schimb și încălțăminte suplimentară; copiii nu trebuie să aducă de acasă jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.
“Având în vedere cerința prevăzută în Ordinul Nr. 1076/2020, prin care trebuie asigurată o suprafață minimă de 4,5 mp/copil, solicitarea de revenire în creșă va fi onorată în limita locurilor disponibile, raportate la spațiul existent în creșe”, menționează Arina Moș.
Directorul DAS Oradea a precizat că două dintre creșe - Creșa nr. 4 „Scufița Roșie”, situată pe str. Onisifor Ghibu nr. 16 și Creșa nr. 7, „Albă ca Zăpada”, situată pe str. Călugăreni nr. 4A, rămân închise pe perioada verii, din cauza lucrărilor de extindere care afectează și spațiul interior, în acest caz părinții urmând să se adreseze creșelor din proximitatea acestora.
„În calitate de director al Direcției de Asistență Socială Oradea, vă asigur de tot efortul meu și al echipei pe care o coordonez, ca bebelușii noștri să beneficieze de cele mai bune condiții de siguranță sanitară. Am achiziționat inclusiv lămpi bactericide pentru dezinfectarea aerului, însă, în calitate de mamă, consider că și copiii sunt vulnerabili din punct de vedere medical iar distanțarea socială nu este prea simplu de menținut atunci când vorbim despre vârste antepreșcolare, sens în care rog părinții să trateze cu responsabilitate măsurile pe care legislația le impune”, a conchis Arina Moș.
Informații suplimentare se pot afla pe site-ul Direcției de Asistență Socială Oradea, accesând următorul link: http://www.daso-oradea.ro/pagina/prezentare-crese#pagina/prezentare-crese
Comentarii
Nu există nici un comentariu.