Închisoare pentru cei care deţin sau comercializează obiecte pirotehnice interzise - Sute de mii de petarde confiscate
Peste 960.000 de petarde și baterii de artificii fără documente legale, au fost confiscate zilele trecute de polițiștii bihoreni de la un timișorean. Întreaga cantitate de obiecte pirotehnice a fost confiscată.
Între localităţile bihorene Roşiori şi Diosig, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia din cadrul au depistat, luni, în trafic un bărbat de 44 de ani, din Timișoara, reprezentant al unei societăți comerciale din județul Timiș, în timp ce conducea o autoutilitară cu care transporta 246 de baxuri cu articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, care conțineau aproximativ 960.000 de petarde și 600 de baterii de artificii. Toate sunt obiecte pirotehnice destinate a fi deținute sau folosite exclusiv de către pirotehnicieni, iar timişoreanul nu era autorizat în acest sens și nu a putut prezenta documentele legale privind regimul materiilor explozive. Acesta este bănuit că ar fi intenționat să comercializeze obiectele pirotehnice respective către persoane fizice neautorizate. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Bihor efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de „comercializare către publicul larg a articolelor pirotehnice, destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”. Întreaga cantitate de articole pirotehnice, în valoare totală de 53.160 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
Polițiștii bihoreni acționează și în acest an în cadrul acţiunii naţionale „Foc de artificii”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice și pentru a preveni victimizarea cetățenilor. Din experienţa anilor anteriori, s-a dovedit că există cetăţeni care, contrar prevederilor legale, încearcă să achiziţioneze articole pirotehnice din categoriile celor interzise a fi folosite de către publicul larg, pentru a le utiliza în perioada sărbătorilor de iarnă. Utilizarea neautorizată poate cauza răniri sau incendii, aspecte ce se doresc a fi evitate prin acțiunile polițiștilor. O atenție deosebită trebuie acordată copiilor, care sunt cei mai expuși la victimizare în cazul în care intră în posesia unor articole pirotehnice interzise și le folosesc. Reamintim cetăţenilor faptul că orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an. Poliţiștii bihoreni vă reamintesc că sunt interzise deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia integrității persoanelor, dar și a bunurilor care ar putea fi distruse ca urmare a producerii de incendii prin utilizarea necorespunzătoare. Cetăţenii sunt atenţionaţi că poliţiştii bihoreni vor acţiona pentru combaterea cu fermitate a comerţului ilegal cu articole pirotehnice, dar şi a folosirii ilegale a acestora, ca factor important în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică, prin care să se prevină apariţia unor accidente sau pagube materiale. Pentru a preveni incidentele neplăcute şi chiar victimizarea populaţiei prin folosirea unor obiecte pirotehnice neconforme noilor prevederi legislative, precum şi pentru menţinerea unui climat de siguranţă publică în preajma sărbătorilor de iarnă, cetăţenii sunt rugaţi să achiziţioneze obiectele pirotehnice permise de lege doar de la societăţi autorizate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.